Valeriu Iftime, moment amuzant cu un fan.
FC Botoșani se află într-o situație delicată în Superliga României. Este singura echipă care nu a reușit să câștige în actualul sezon și ocupă ultimul loc, cu doar opt puncte după 16 etape.
Patronul, care a reușit să ducă echipa în play-off de două ori și să joace în preliminariile cupelor europene, a povestit un episod genial cu un fan al Rapidului, chiar în anul în care echipa din Giulești a retrogradat din prima ligă.
Valeriu Iftime, episod genial cu un suporter al Rapidului:
Un fan al giuleștenilor l-a zărit pe patronul de la FC Botoșani și i-a cerut o sumă de bani, dar acesta a fost nemulțumit atunci când Valeriu Iftime i-a oferit 100 de lei.
„Eram cu mulți ani în urmă la Rapid, în anul în care a retrogradat Rapidul. 'Băi, uite, patronul de la Botoșani. Băi, tată, dă-mi și mie niște bani'. Eu n-aveam ce face, i-am dat 100 de lei. 'Bă, îți bați joc de noi? Ia-ți banii ăștia'. Pe cuvântul meu de onoare!”,
a spus Valeriu Iftime, la ”MicroBEAST” în Superligă.
FC Botoșani s-a înființat în 2001, iar în 2013 a promovat pentru prima oară în istorie în Superliga României.
Cea mai mare performanță a clubului pe plan intern este clasarea pe locul patru la finalul sezonului 2019-2020, soldată și cu o calificare în preliminariile UEFA Europa League.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile