Pompierii botoșăneni continuă intervenția la stația de transformare a energiei electrice de pe strada Mobilei din municipiul Botoșani. Cu toate că au trecut mai bine de opt ore de la producerea incendiului, 35 de pompieri acționează, în continuare, cu cinci autospeciale pentru răcirea transformatorului.
Întrucât procesul de răcire este anevoios din cauza cantității mari de ulei tehnic și a temperaturii din interior, intervenția se anunță a fi una de durată.
Pompierii depun eforturi susținute pentru remedierea situației în cel mai scurt timp și utilizează tehnici specifice de intervenție care să reducă riscurile ce ar putea să apară în astfel de situații.
Reamintim că sâmbătă, puțin după ora 12.00, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a trei incendii izbucnite la trei transformatoare electrice de pe raza municipiului Botoșani. La cele trei evenimente, produse în locații diferite, s-au deplasat șase echipaje, cu șase autospeciale cu apă și spumă.
În urma incendiului produs pe strada Cornișa, a ars și un autoturism. Două dintre incendii au fost lichidate imediat.
Din cauza celor trei evenimente, în jur de 1.000 de consumatori din municipiul Botoșani au rămas fără energie electrică. Lucrătorii Delgaz Grid intervin pentru remedierea deficiențelor apărute.
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024