Divizia Proiecte Termoenergetice din cadrul Elsaco Electronic a implementat cu succes, pentru Primăria Iași, o instalație de desulfurare a gazelor de ardere pentru cazanul de abur retehnologizat (IMA4) în CET 2 Holboca în vederea încadrării emisiilor de bioxid de sulf (SO2) în limitele prevăzute de autorizația integrată de mediu.
Într-un comunicat de presă trimis redacţiei se menţionează că proiectul “Instalație nouă de desulfurare (DeSOx) în CET2 Iași – Holboca”, în valoare de aproximativ 21,7 milioane de euro, a avut drept obiectiv asigurarea (prin intermediul instalației de desulfurare) conformării la normele europene de mediu, aspect absolut necesar pentru obținerea de către centrala ieșeană a permisului de funcționare, pe de o parte, dar și pentru reducerea costurilor de producție a centralei, pe de altă parte.
Proiectul a avut în vedere reducerea emisiilor de sulf din atmosferă cu scopul creșterii eficienței energetice în alimentarea cu căldură.
“Anul acesta am finalizat cu succes Instalația nouă de desulfurare din CET 2 Iași. Este un proiect cu care ne mândrim, fiind cea mai rapid realizată instalație de acest tip din Europa. De asemenea, la testele de performanță s-au obținut rezultate mai bune decât cele asumate. A fost o adevărată provocare pentru noi să realizăm acest proiect, mai ales în ceea ce privește termenele de execuție, o satisfacție fiind faptul că am demonstrat că se poate. Am avut o echipă deosebită, oameni dinamici, adaptabili, dornici să învețe, lor li se datorează reușita”,
Ovidiu Butnaru, manager de proiect Elsaco Electronic.
În cadrul proiectului, Elsaco a asigurat: servicii de proiectare și engineering; servicii generale (relevee, documentații As-built, manuale de exploatare și întreținere); lucrări și servicii asociate construcțiilor; instalații tehnologice mecanice, electrice și de automatizare; instalații de detecție și semnalizare incendiu, control acces; punere în funcțiune și instruire personal beneficiar, teste de performanță.
S-a făcut anunțul mult așteptat: CÂND intră banii pe cardurile de energie
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Morți de aproape 7 milioane de euro anul trecut la Botoșani
Ramona Lupu
Jan 14, 2025
Cum să alegi cele mai bune pompe de apă cu utilizări casnice și industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Eficiența alimentelor versus pastilele pentru creșterea testosteronului
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Cum afectează stresul performanțele în sala de fitness și cum poți ajunge la o stare de bine
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile