În jumătate de an la Botoșani au fost semnate sute de procese verbale de contravenție pentru încălcări ale regimului rutier.
Campania demarată de polițiștii locali a avut ca scop principal descurajarea acelor conducători auto în ceea ce privește staționarea, oprirea și parcarea neregulamentară a autoturismelor.
”În acest sens au fost aplicate un număr de 1.468 de sancțiuni dintre care pentru parcare, oprire, staționare cu amenzi în număr de 447, în cuantum de 105.000 lei. Restul au fost cu avertismente cu atenționare în ceea ce privește corijarea pe viitor a conducătorilor auto”
Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale Botoșani
De asemenea, un număr însemnat de amenzi a fost aplicat și pietonilor care traversează prin locuri nepermise sau pe culoarea roșie a semaforului. 188 de sancțiuni au fost aplicate la Botoșani, valoarea lor fiind de 14.625 lei. (G.E.)
Un botoșănean și-a pierdut telefonul pe o trecere de pietoni: CINE l-a găsit
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Ministru premiat de Valeriu Iftime la Botoșani: Am contribuit mult mai puțin decât am primit – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: Ședință festivă pe modul rece de Zilele Eminescu, la Primărie – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Stelian Mețler ACHITAT în dosarul angajărilor de la Apele Române
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile