Pentru unii copii 1 Iunie a venit din nou! Mai exact, pentru 50 de micuţi din Orăşeni, care pe 17 august au primit daruri din partea ADER.
Adică Asociaţia pentru Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie, care în preajma deschiderii noului an de învăţământ a demarat campania „Fă un copil fericit!”
În cadrul acesteia, membri ai ADER din Botoşani, Bacău, Bucureşti, dar şi din SUA, Austria, Germania, Italia, Moldova au pus mână de la mână şi au oferit copiilor ghiozdane, rechizite şi dulciuri, fiindcă, aşa cum spunea lidera filialei din Botoşani, „fără dulciuri nu poţi face o acţiune la copii”.
„Considerăm că nu trebuie să facem ceva pentru copii numai de 1 Iunie. Ziua Copilului este în fiecare zi şi chiar şi noi putem deveni din când în când copii”,
Tereza Nica, preşedinte ADER Botoşani.
Copiii au fost însoţiţi la Botoşani de preotul Constantin Bolohan de la Parohia Ciornei, Orăşeni Schit Maici. Cu toţii s-au strâns la un hotel din centrul oraşului, acolo unde i-au aşteptat mai mulţi lideri ai ADER, inclusiv şeful cel mare, fostul primar al sectorului 2 din Bucureşti.
„În această perioadă premergătoare începutului de an şcolar dorim să sprijinim, să ajutăm, copiii care provin în general din familii cu venituri mai mici şi ne-am adresat din partea ADER la toate filialele noastre din ţară şi din străinătate. Şi sunt foarte bucuros că atât filiale din România au demarat acest proiect pentru copiii din judeţele lor, dar şi că avem filiale din străinătate care s-au implicat în acest proiect. Este o bucurie foarte mare să ne aflăm o delegaţie atât de importantă aici, la Botoşani. Dacă reuşim astăzi să facem un copil fericit este cea mai mare bucurie pe care putem să o avem”,
Neculai Onţanu, preşedinte ADER.
Pe lângă amintitele cadouri, copiii au avut parte şi de un dar muzical. Autorul său a fost Gheorghe Turda, nimeni altul decât celebrul cântăreţ de muzică populară. În faţa copiilor generalul în rezervă a interpretat cântece patriotice precum „Noi suntem români” şi „Trec batalioane române Carpaţii”.
Gheorghe Turda este coordonatorul departamentului pentru cultivarea obiceiurilor, tradiţiilor şi folclorului românesc din ADER şi i-a îndemnat pe copii să nu uite „aceasta întâlnire deosebită de la Botoşani”.
Spectacolul a fost completat de Petronela Chiribuţă, actriţă la Teatrul Mihai Eminescu.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024