Cadouri mai puţin obişnuite miercuri dimineaţă la Săveni. Cu ocazia zilei de 1 iunie şi a inaugurării clubului pensionarilor şi copiilor renovat pe banii Consiliului Local, administraţia a acordat cadouri la peste o sută de elevi. Peste 60 dintre aceştia au primit bani în plic.
Ei ar fi fost recompensaţi pentru rezultatele bune la învăţătură, fiind aleşi din rândurile celor care au participat la olimpiade. Fiecare şcolar a primit o diplomă şi un plic cu câte 50 de lei chiar din partea primarului, în cadrul unei festivităţi desfăşurate în aer liber, în faţa clubului reabilitat.
„Premiile au fost acordate în funcţie de propunerile directorilor de la liceu şi şcoala generală. Copiii care au fost la concursuri judeţene şi au obţinut rezultate foarte bune au primit un premiu pentru participare şi câte un mic cadou”, ne-a declarat
Relu Tîrziouru, primarul oraşului Săveni. Potrivit acestuia, darurile au fost acordate în mare parte cu sprijinul unor sponsori, doar aproximativ 10% reprezentând aportul bugetului local. Edilul şef susţine că nici premierea şi nici reinaugurarea clubului, venite la o săptămână după darea în folosinţă a podului de la Bodeasa, nu constituie declanşarea neoficială a campaniei electorale pentru alegerile locale de peste un an.
"Vorbim acum de campanie, de alegeri?"
„Probabil că o să rămâneţi surprinşi, dar la Săveni vom tăia încă vreo 20 de panglici până la campanie. Nici nu ştiu dacă putem vorbi de campanie, noi ne facem treaba şi cred că faptele vorbesc de la sine. Vorbim acum de campanie, de alegeri? Cred că foarte mulţi oameni au vorbit de alegeri şi de campanie, au fost prea mult concentraţi pe voturi şi au uitat să facă treabă. Cred că la Săveni se face treabă şi dacă vă duceţi în oraş unde vreţi o să vedeţi că nu a fost nici o şedinţă de partid a partidului pe care îl reprezint la Săveni. Eu am mers pe ideea că, făcând treabă, automat oamenii o să înţeleagă şi o să aprecieze ceea ce se întâmplă cu adevărat în oraşul Săveni şi se va simţi schimbarea în bine la fiecare nivel şi atunci probabil că n-o să mai fie nevoie să facem politică”, ne-a mai spus
Relu Tîrzioru. Interiorul renovat al clădirii este dominat de galben şi albastru, culorile PNL, explicaţia, mai în glumă, mai în serios, fiind că nu se putea face pereţi roz.