Cadele didactice din municipiu vor primi în acest an retroactiv drepturi băneşti de 3,2 milioane de lei. În bugetul oraşului adoptat săptămâna trecută de Consiliul Local este prevăzută această sumă în vederea achitării sumelor obţinute prin hotărâri judecătoreşti de către personalul din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
Banii vor ajunge la educatoare, învăţători şi profesori de la 30 de grădiniţie, şcoli şi licee din Botoşani, de la Grădiniţa „Şotron” şi Şcoala „Elena Rareş” până la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Liceul cu Program Sportiv. Totodată, pentru plata salariilor curente s-au repartizat 48,6 milioane de lei. Fondurile alocate sunt însă insuficiente pentru achitarea retribuţiilor până la finele anului.
„Sumele alocate pe sot elev nu asigură creditele pentru plata salariilor conform legislaţiei specifice salarizării şi a statelor de funcţii”, se arată în raportul de specialitate semnat de
Valerian Sănduc, directorul economic al Primăriei, ataşat la buget. În urmă cu un an au izbucnit proteste în sistemul educaţional din cauza neachitării în întregime a lefurilor.
CITEŞTE ŞI:
Primăria Roma luată cu asalt de profesori - AFLĂ de ce – FOTO&VIDEO