Sunt în pandemie domenii economice care au fost ajutate consistent de către Guvern, unele deloc și altele mai puțin. De curând a apărut însă o nouă categorie, cea a ajutoarelor acordate parcă în bătaie de joc.
Sau cel puțin asta reiese din situațiile făcute publice de mai multe asociații ale crescătorilor de ovine și caprine.
Luând în calcul furajarea, medicamentele, forța de muncă, energia și adăpatul, fermierilor le-a rezultat o cheltuială anuală de nici mai mult, nici mai puțin de 1.129,04 lei pentru fiecare ovină sau caprină.
Ceva mai mult de un sfert din această sumă reprezintă consumul financiar suplimentar generat de pandemie.
Cu toate acestea, George Scarlat, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a anunțat pe 1 iulie că ajutorul acordat de stat va fi de... 10 lei, adică nici măcar 1% din totalul cheltuielilor făcute într-un an cu o oaie sau o capră.
Culmea, oficialul MADR a prezentat suma ca pe o mare surpriză. Plăcută, în opinia sa.
”E o sumă importantă. Astăzi (miercuri, 1 iulie – n.r.) ne-am dat seama că draftul este pe 5 lei, negociat și cu sectorul, dar cred eu că am putea să le facem o surpriză și să fie de 10 lei pe cap de oaie. E un sprijin într-un sector care, din cauza unei piețe fluctuante, a avut de suferit”,
George Scarlat, secretar de stat MADR.
Ajutorul ar urma să fie acordat o singură dată, iar fermierii consideră suma drept una jignitoare.
Ca atare, mai multe asociații ale crescătorilor de ovine și caprine au conceput o scrisoare pentru MADR prin care solicită un sprijin real pentru acești zootehniști.
”Creşterea ovinelor și caprinelor din România reprezintă un sector important al agriculturii, care trebuie susţinut şi dezvoltat pe termen scurt, mediu şi lung. Menţinerea şi dezvoltarea acestui sector contează foarte mult și are un rol social care contribuie la dezvoltarea zonei rurale, menținerea și păstrarea tradiției, păstrarea șeptelului existent în țară”,
Din scrisoarea trimisă MADR.
Printre asociațiile care s-au raliat demersului și care așteaptă o reacție inclusiv din partea parlamentarilor de Botoșani, se regăsește și Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis.
”Ministerul Agriculturii are responsabilitate să intervină cu fonduri în vederea stabilității sectorului, întrucât sunt mari derapaje economice odată cu apariția pandemiei. Se impune o analiză a sectorului zootehnic la speciile ovine și caprine, aflate în deficit din cauza situației nedorite la nivel mondial. Măsurile urgente trebuie luate prin stimularea fermierilor crescători de oi și capre sub o formă eficientă și simplificată, ușor de realizat și care joacă un rol extrem de important în economia țării”,
Ionică Nechifor, președinte ACOC Moldoovis.
Acesta solicită ajutorarea crescătorilor de ovine și caprine similar cu fermierii care dețin vaci, cărora Guvernul a hotărât să le acorde o sumă care, procentual vorbind, reprezintă considerabil mai mult din totalul cheltuielilor anuale decât ceea ce s-a decis să se repartizeze pentru ovine și caprine.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile