Fata i-ar fi oferit polițistului examinator bani, pentru a promova proba practică de la examenul auto.
Tânăra din Suceava, în vârstă de 18 ani, este cercetată penal pentru dare de mită. I-ar fi pus 100 de euro polițistului, în dosarul de candidat, și a fost surprinsă de camera video a polițistului.
”La data de 10.03.2023, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava au fost sesizate de reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită, în contextul susţinerii probei practice pentru obţinerea permisului de conducere”, a transmis Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, în aceeaşi zi, un agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava avea de examinat 14 candidaţi la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.
”Ultimul dintre candidaţi, o tânără în vârstă de 18 ani, i-a oferit acestuia o sumă de bani pentru a-l determina astfel să o promoveze la proba respectivă. Cu ocazia constatării infracţiunii flagrante de către poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, sub coordonarea procurului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în autoturismul de şcoală au fost identificate două bancnote de 50 de euro, pe care persoana în cauză le introdusese în dosarul de candidat, momentul oferirii fiind surprins şi de camera video aflată în dotarea angajatului de la SRPCIV Suceava”, a mai transmis sursa citată.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, cercetările fiind continuate faţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, scrie observatornews.ro.
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile