Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale este cauza care a generat două incendii de vegetaţie uscată în localităţile Șendriceni și Oroftiana (comuna Suharău), în zilele de sâmbătă și duminică.
Pentru stingerea celor două incendii au intervenit, în total, 32 de pompieri militari şi voluntari, dar şi poliţişti de frontieră. În total, a ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 11 ha. Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor la gospodării şi locuinţe, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 200.000 lei.
Pentru informarea şi conştientizarea populaţiei asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor agricole sau de efectuare a curăţeniei în gospodării prin arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani reaminteşte locuitorilor judeţului câteva prevederi legale specifice ce trebuie respectate pe timpul desfăşurării acestor activităţi:
- la arderea miriştilor :
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
h) pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.
- la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale :
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
g) supravegherea permanentă a arderii;
h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
i) se interzice acoperirea cu pământ a focarelor.
Primarii sunt obligaţi, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă – componenta preventivă, să aducă la cunoştinţa cetăţenilor prevederile generale şi specifice care trebuie să fie respectate când execută arderi de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.
ATENŢIE : Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, a cărui emitere se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau altă persoană desemnată în acest sens.
Se exceptează de la această prevedere, executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti.
Pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, cetăţenii riscă sancţiuni contravenţionale cuprinse între 1000 – 2.500 lei, conform H.G.R. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024