Cu ajutorul documentului și-a găsit chiar și loc de muncă în Franța
Un bărbat din Republica Moldova a fost prins cu un buletin fals asupra sa. Omul plătise 130 de euro pe o carte de identitate românească falsă.
Bărbatul din Republica Moldova, care a plătit 130 de euro pentru a cumpăra o carte de identitate românească falsă, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea.
Potrivit sursei citate, bărbatul de 35 de ani s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei ca pasager într-un autocar care efectua curse între Cehia şi Republica Moldova, iar la controlul autorităţilor, în portofelul său a fost descoperit actul de identitate contrafăcut.
"În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond specifice unuia autentic, fiind fals", a afirmat oficialul STPF.
Cetăţeanul moldovean le-a declarat poliţiştilor de frontieră că a procurat acea carte de identitate în Franţa, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 130 de euro. De asemenea, bărbatul susţine că a folosit apoi cartea de identitate pentru a obţine un loc de muncă şi pentru a închiria o locuinţă în Franţa.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile