Centrul Istoric al municipiului Botoşani este unul dintre cele mai frumoase şi interesante din ţară. Din păcate, la ora actuală, este lipsit de viaţă.
3 iunie 1887. O zi liniştită a unei veri toride. Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple în acea zi, ce avea să intre în istoria României şi care avea să schimbe nu doar faţa oraşului ci şi economia şi viaţa oamenilor. Puţin dupa ora 13.00 un grajd, în vecinătatea căruia erau şi nişte barăci de lemn, este cuprins de flăcări. Vântul puternic aruncă limbi de foc peste imobilele din preajmă şi cu fiecare clipă ce trecea casele se făceau scrum sub puterea flăcărilor. În scurt timp, incendiu care a pornit de la grajdul aflat dincolo de Cimitirul Eternitatea, a ajuns tocmai până în preajma Bisericii Uspenia, adică în cealaltă parte a oraşului.
Ziarul local din acea vreme Vocea Botoşaniului scrie că...
“Arareori s-a vedzut un incendiu mai înfiorător, un dezastru mai îngrozitor. Pornit de la extremitatea partei nordice a oraşului, din un grajdu, a lipit de nisce case-baratce, un timp prea scurt a cuprins toată partea nord-estică, întinzându-se cu o furoe înspăimântătoare.
În timp de 6 ore sute de case au fost consumate de flăcări, reduse-n cenuşă. Vântul ce sufla de la nord spre sud-est cu multă vehemenţă, ridica în adevărate cicloane flăcările, transporta acoperimintele aprinse la mari distanţe şi distribuia focul asupra oraşului cu un capriciu iumitoriu. În timp de 2 ore strade întregi au fost reduse-n ruine”
Zadarnice erau încercarile disperate ale oamenilor de a se lupta cu focul şi zadarnice au fost încercările de a mai salva câte ceva din agoniseala de o viaţă a lor. Aproape 1500 de familii au rămas atunci fără acoperiş deasupra capului, peste 450 de case fiind făcute scrum.
Abia după trei zile de infern a fost stins şi ultimul jăratec, de o ploaie ce a durat mai bine de trei ore. Atunci s-au făcut scrum şi casele din preajma Bisericii Ospenia, zona unde astăzi se află Centrul Istoric al municipiului Botoşani. Zece ani mai târziu casele au fost reconstruite. De această dată din cărămidă pentru a fi mai rezistente.
Reconstrucţia Pieţei Carol nu s-ar fi putut face fără spirijinul semeneilor binevoitori.
“El a fost refăcut de nişte oameni care au avut speranţă că lucrurile se pot îndrepta şi speranaţele lor au fost răsplătite ulterior. Centru Vechi ars atunci nu s-ar fi putut face numai cu contribuţia botoşănenilor . O parte a banilor necesari reconstrucţiei, inclusiv unele proiecte de arhitectură, au fost oferiţi de comunităţile evreieşti din afara României, în semn de solidaritate cu evreii, majoritarii care au avut de păgubit prin arderea oraşului", a spus istoricul Gheorghe Median.
Doar un sfert din clădiri au fost reabilitate
Clădirile din Centrul Istoric nu au constituit interes pentru reabilitare nici în perioada comunistă şi nici imediat după 1990. Abia după mai mulţi ani de la Revoluţie, o parte din imobile, rămase în grija municipalităţii au intrat în atenţia autorităţilor. Astfel, în anul 2011 a fost finalizat proiectul prin care au fost renovate 18 clădiri monument istoric prin proiectul „Reabilitarea Centrului Istoric şi a Zonei pietonale din municipiul Botoşani”, în valoare de 7, 6 miloane de euro. Doar că Centrul Istoric numără 60 de astfel de imobile, multe dintre ele fiind vânate după Revoluţie de rudele foştilor proprietari, devenind, astfel, proprietăţi private.
Oamenii de cultură vor să îi redea viaţa de odinioară
Centru Istoric al municipiului Botoşani se distinge de alte astfel de zone datorită arhitecturii clădirilor.
„Centrului Vechi al Botoşaniului va trebui să îi redăm viaţa pe care a avut-o odinioară. Acest perimetru este unul cu totul excepţional. Face parte dintre cele 20 de centre de oraşe din România protejate prin Legea nr 5/2000 şi este singurul oraş din Moldova care are un asemenea areal, care trebuie protejat”, a mai adăugat, citat de historia, Gheorghe Median.
De altfel, o Fundaţie din Botoşani se luptă, pentru ca împreună cu oamenii de cultură şi autorităţile locale să îl reabiliteze şi din punct de vedere cultural, să îl revitalizeze. Pentru asta, însă, este nevoie ca toate clădirile să fie reabilitate.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024