Agenția Județeană de Inspecție și Prestații Sociale a plătit ajutoare de urgență unui număr de 14 familii și persoane singure din județul Botoșani.
Totul s-a întâmplat astăzi, 22 august 2017 la sediul instituției, iar suma totală alocată pentru aceste familii este de 49.000 de lei.
Prin Hotărârea de Guvern nr.526/27.07.2017 publicată în Monitorul Oficial s-au aprobat ajutoare de urgenţă unui număr de 15 familii şi persoane singure din județul Botoșani în sumă totală de 49.500 lei.
Aceste ajutoare au fost aprobate pentru situaţii deosebite, cauzate in principal de existența unor probleme grave de sănătate ale membrilor acestora si pentru probleme sociale deosebite.
La propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Guvernul poate dispune acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Sumele aprobate variază intre 1.500 lei și 5.000 lei, în funcție de gravitatea situației sociale cu care se confrunta solicitanții.
Familile și persoanele singure cărora li s-a acordat ajutoare de urgență de la bugetul de stat, au domiciliul în următoarele localități: Dorohoi – 4, Botoșani – 8, Trușești -1, Avrămeni – 1 și Călărași - 1.
În data de 22 august, a intrat în posesia sumelor aprobate un număr de 14 persoane iar o persoană nu a putut fi contactată in vederea efectuării plății.
”Precizăm că de la începutul anului și până în prezent, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a mai efectuat plăți cu titlu de ajutor de urgență pentru un număr de 33 familii/persoane singure, în sumă totală de 90.800 lei”,
Comunicat AJPIS Botoșani
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024