Întruniţi vineri dimineaţă în şedinţă extraordinară consilierii judeţeni au adoptat rectificarea bugetului propriu judeţean cu suma de 3,9 milioane de lei. Spre deosebire de hotărârea adoptată de Guvern, care a diminuat veniturile, cea a Consiliului Judeţean Botoşani le-a majorat cu suma menţionată.
Sumele au provenit din rambursarea fondurilor reţinute iniţial ca şi corecţii financiare la obiectivele de investiţii
„Modernizare DJ294 Mihălăşeni” şi
„Restaurarea şi valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Casa Ventură”. De asemenea, prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, judeţului Botoşani i-au fost suplimentate alocările pentru anul în curs cu 1,4 milioane lei. Astfel, câte 700.000 de lei vor fi utilizaţi pentru modernizarea DJ 208 C Vorona – Vorona Mare – Joldeşti – limită judeţ Suceava şi modernizare DJ 292 Corlăteni – Podeni – Vorniceni. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate de consilierii judeţeni în condiţiile chiulului masiv al aleşilor PSD Botoşani, la întrunire participând doar o treime dintre consilieri.
„Mai întrebaţi-mă şi de lucrurile bune”, a spus
Florin Ţurcanu, mai în glumă, mai în serios, după şedinţa în care s-a aprobat proiectul, adăugând că a adus din nou miliarde de lei vechi în judeţ.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
PSD-iştii la un pas să-l lase pe Ţurcanu fără cvorum, Flutur chemat special la şedinţă