Inspectorii din cadrul Poliţiei Animalelor aflaţi la Botoşani, după primele investigaţii au ajuns la concluzia că, acţiunea de eutanasiere a celor 230 de câini a fost una ilegală, fiind mai multe scăpări în declaraţiile făcute de cei implicaţi. „
Eutanasierea nu se impunea în acest caz, a fost ilegală. Nu cred că este posibilă nici eutanasierea a 230 de câini în două ore, nu. (…) Nu considerăm că este timpul necesar în două ore, 230 de câini, mai ales că eutanasierea este obligatorie prin lege, de a fi făcută numai de medicul veterinar. Ori aici fiind un singur medic veterinar, am înţeles că a avut asistent, nu contează, dânsul nu este autorizat să facă eutanasiere şi nişte muncitori care au contribuit. Oricum deci ideea este că se anchetează în momentul de faţă la Poliţie şi tot personalul care a fost aici la momentul eutanasierii, sunt 15 persoane, se află în curs de desfăşurare a anchetei”, a afirmat
Alexandra Floareş, inspector Poliţia Animalelor. Acesta a mai afirmat că, deocamdată nu se poate pronunţa la modalitatea în care au fost omorâţi câinii, însă o parte dintre cadavrele animalelor au fost duse spre analiză la laboratoarele Direcţiei Sanitar Veterinare, pentru a fi constatată cauza morţii. Cert este că fapta medicului este încadrată la infracţiunea omorâre cu intenţie. „
Se încadrează la infracţiune, la omorâre cu intenţie. Ce s-a întâmplat aici, genocid nu pot să spun pentru că este aplicabil la oameni, însă pot spune că este aşa ceva, similar în cazul câinilor, acest termen l-aş folosi”, a mai spus
inspectorul de la Poliţia Animalelor.
Totodată, în vizorul Poliţiei Animalelor se află şi viceprimarul Florin Ghiorghiţă, alături de alţi angajaţi ai Primăriei. În cazul în care se va constata că, aceştia se fac răspunzători de ce s-a petrecut la padocuri, reprezentanţii Poliţiei Animalelor susţine că se va face o plângere penală şi împotriva Primăriei. „
Dl. viceprimar este de asemenea, în vizorul nostru pentru a fi anchetat, acesta a fost sesizat într-adevăr de ceea ce se întâmplă aici, însă momentan din ce am investigat până acum persoana care a fost avizată să ia această decizie este medicul veterinar. Nu excludem posibilitatea de a fi implicate şi alte persoane, iar acestea dacă se constată că se fac vinovate, vom acţiona aceeaşi plângere penală şi pentru aceştia”, a mai spus
Alexandra Floareş. În decursul zilei de joi, 12 mai, reprezentanţii Poliţiei Animalelor din Bucureşti au început cercetările privitoare la analizarea documentelor existente şi pe care medicul veterinar trebuie să le prezinte, despre cum s-a pus acel diagnostic şi în baza căror analize, procesul verbal de utilizare a substanţelor cu care s-a efectuat eutanasierea, persoanele care au folosit substanţele pentru eutanasiere, precum şi numărul acestora.