Institutul Naţional de Statistică sărbătorește 165 de ani de activitate, reafirmând principiile fundamentale de autonomie, confidențialitate și relevanță. Datele colecte de la persoane fizice și juridice contribuie la dezvoltarea politicilor UE.
Sărbătorește într-o actualitate ce impune mai mult preţ pe cantitate decât pe calitate, Institutul Naţional de Statistică, prin direcţiile sale judeţene, reafirmă principiile pe care îşi bazează întreaga activitate: autonomie, asigurarea confidențialității, transparenței şi a relevanței, menţinerea proporționalității și a raportului cost/eficiență, precum şi deontologiei statistice.
Dată fiind apartenența la EUROSTAT prin Institutul Naţional de Statistică, Direcţia Judeţeană de Statistică Botoşani colectează, criptează şi transmite, respectiv depozitează datele statistice colectate de la persoanele fizice şi juridice cu care colaborează într-un „coş european de statistici”, informaţiile obţinute stând la baza politicilor de dezvoltare a întregii Uniuni Europene.
Acesta este, în fapt, scopul pentru care statisticienii botoşăneni, la fel ca toţi colegii din ţară, solicită, uneori cu insistență, date referitoare la activitatea economică a entităţilor din industrie, servicii, agricultură sau din instituţiile de stat.
Informaţiile primite de la colaboratori, fie că vorbim despre reprezentanţi ai mediului de afaceri, ce rulează cifre ameţitoare, fie că vorbim despre persoanele fizice cuprinse în anchetele referitoare la gospodării, sunt anonimizate, agregate şi analizate, creionând astfel portretul societăţii în care trăim şi pe care încercăm să o surprindem cât mai fidel.
Deloc de neglijat este şi implicarea statisticienilor în derularea alegerilor, anul 2024 fiind unul cu mari provocări din acest punct de vedere. Fie că au asigurat instruirea reprezentanţilor secţiilor de vot, ori că au răspuns întrebărilor venite prin call-center, fie că au înregistrat, procesat şi validat procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării, statisticienii au făcut parte din personalul tehnic cu participare activă în procesul electoral.
Pe 12 iulie 2024, Direcţia Judeţeană de Statistică aniversează 165 de ani de statistică oficială, prilej cu care statisticienii adresează mulţumiri tuturor furnizorilor de date statistice, colaboratorilor şi utilizatorilor de date statistice.
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile