Mai multe controale au fost efectuate de inspectorii muncii, pe parcursul a patru zile.
O campanie naţională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor a avut loc în perioada 9 – 13 mai 2017.
Campania s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile.
În cadrul Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă al ITM Botoşani au fost efectuate un număr de 18 controale în unităţile de pe raza Judeţului Botoşani. Au fost constatate un număr de 48 deficienţe privind securitatea şi sănătatea în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea acestora.
Principalele neconformităţi constatate cu ocazia controalelor au fost:
- neacordarea echipamentului individual de protecţie pentru lucrul la înălţime;
- lipsa dispozitivelor de protecţie colectivă pentru prevenirea căderii de la înălţime;
- neasigurarea materialelor necesare instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- nesupravegherea stării de sănătate a lucrătorilor.
Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate un număr de 48 sancţiuni din care 45 avertismente şi 3 amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 lei.
În cadrul Compartimentului Control Relaţii de Muncă au fost controlaţi 18 angajatori cu un număr de 1039 salariaţi din care 248 femei şi 9 tineri sub 18 ani. Au fost sancţionaţi 4 angajatori şi dispuse 22 măsuri de remediere.
Pentru muncă fară forme legale, au fost sancţionaţi 2 angajatori pentru primirea la muncă a unui număr 2 persoane fără a le întocmi contracte individuale de muncă.
Pentru încălcarea altor prevederi legale au mai fost sancţionaţi 2 angajatori.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate de către compartimentul Control Relaţii de Muncă este de 23.000 lei.
Au fost constatate deficienţe la REVISAL (privind nerespectarea termenelor de transmitere a contractelor individuale de muncă şi a modificărilor acestora), neîntocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, neînmânarea unui exemplar de contract individual de muncă la angajare salariatului, neîntocmirea certificatului medical la angajare, neîntocmirea corectă a pontajelor, neacordare spor repaus săptămânal, neinformarea salariaţilor în legătură cu regulamentul intern.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate de către ITM Botoşani în această campanie este de 38.000 lei.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024