În vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale in municipiul Botoşani, în zilele de 13 şi 14 octombrie a fost organizată şi desfăşurată o razie parţială. Au fost efectuate 203 controale, din care 41 pe linia poliţiei de investigaţii criminale şi 162 pe linie de
pază. În timpul acţiunii au fost identificate 5 persoane aflate în atenţia poliţiei pentru care erau emise mandate de aducere întrucât anterior nu s-au prezentat la audieri deşi au fost legal citate. Au fost legitimate 113 persoane, verificate 13 bagaje şi 15 certificate de producător, 51 de paznici fiind controlaţi pe timpul executării serviciului de pază.
În timpul acţiunii au fost constatate 12 contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1.450 lei. Dintre acestea, 6 au vizat încălcări ale noemelor care reglementează convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică iar 4 ca urmare a unor activităţi comerciale ilicite.
La acţiune au participat 47 poliţişti şi 1 jandarm, fiind distribuite pliante cu recomandări în vederea prevenirii faptelor antisociale.