Se va ajunge cel mai probabil la situația în care aceste locuri publice să devină chiar un lux.
Vorbim despre locurile de parcare concesionate de la Primăria Botoșani și care, de la an la an sunt tot mai vânate de posesorii de autoturisme.
Mai ales acum, în contextul eliminării timbrului de mediu și a unei așteptate avalanșe de mașini, țara noastră fiind tot mai aproape să devină ”cimitirul auto al Europei”.
În municipiul Botoșani există în total 8.200 de locuri de parcare publice și este pentru prima dată când toate ar urma să fie concesionate.
”Față de aceeași perioadă din alți ani, avem mult mai multe solicitări. Vom ști cifrele exacte prin luna martie, dar estimăm că vom ocupa toate locurile de parcare. Dacă în ceilalți ani nu se rezervau toate locurile pe care Primăria le are în proprietate, cetățenii nu le rezervau pe toate, anul acesta estimăm că toate se vor rezerva”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
De la an la an numărul locurilor de parcare noi nu este unul semnificativ, aglomerarea urbană fiind deja resimțită din plin și la Botoșani.
”Acum doi s-au rezervat aproximativ 6.500 de locuri de parcare, în 2016 aproximativ 7.000 iar anul acesta s-au rezervat chiar și în cartierele mărginașe care înainte nu prezentau interes. Avem foarte mult solicitări și acolo”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
117 lei plătește un concesionar, pe an, pentru un loc de parcare.
Taxa este stabilită prin Hotărâre de Consiliu Local și a rămas neschimbată în ultimii ani de zile.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024