În preajma Zilei Naționale a României, Guvernul abia instalat a renunțat la o parte a restricțiilor, iar Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis dorește să reia tradiția organizării Balului Fermierului.
Asociația condusă de Ionică Nechifor, directorul de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor ”Popăuți” (SCDCOC), a făcut public că evenimentul în care se vor premia cei mai performanți zootehniști ai județului va avea loc pe data de 15 ianuarie 2022.
Ca de obicei, manifestarea va fi găzduită de Restaurantul Rediu, iar Moldoovis a precizat foarte clar: ”condiția de participare este să fii vaccinat!!!”
Unii dintre potențialii participanți și-au exprimat nemulțumirea față de condiția impusă, însă Ionică Nechifor, cel care a îndemnat încă din vară fermierii să se vaccineze, a făcut un apel la responsabilitate.
Fiind vorba de un bal popular, au fost invitați Florin Vasilică și Grupul Teleorman, Cozmiță Lascarache și Fetele din Botoșani.
În 2021, Balul Fermierului nu a avut loc din cauza restricțiilor, crescătorii de animale fiind premiați într-un cadru restrâns la Stațiunea Popăuți.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
„Nu tremur la cutremur”: Pompierii, acțiune preventivă în Piața Centrală
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
ACUM: Primul pictor 3 D din România, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
INEDIT: S-a activat patrula școlară, șase elevi au dirijat circulația – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Radar inteligent în dotarea Poliției Botoșani – VIDEO cum funcționează noul aparat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Obiceiuri zilnice care te ajută să păstrezi pasiunea în viața de cuplu
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile