Situația de la Botoșani semnalată și în publicația Botoșăneanul în urmă cu câteva săptămâni face înconjurul țării. Toate publicațiile naționale scriu despre ceea ce se întâmplă la Botoșani.
Autorităţile locale din Botoşani au început să verifice documentele locatarilor din ANL, care, după ultimele modificări legislative au ajuns să plătească chirii de 4 lei pentru o garsonieră şi de 6 lei pentru un apartament cu două camere, susţinând că nu au alte venituri decât alocaţiile copiilor.
Douăzeci şi unu dintre cei 631 de chiriaşi ANL ai Primăriei Botoşani, plătesc chirii de 4 lei după modificările legislative din luna august, autorităţile locale având îndoieli asupra corectitudinii declaraţiilor depuse de aceştia.
Conform reprezentanţilor societăţii Locativa, care gestionează fondul locativ al municipiului Botoşani, sunt făcute verificări prin sondaj, iar în cazul în care vor fi depistate probleme, cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere.
“Documentele pe care le-au prezentat de la ANAF sunt sigur corecte dar, pe lângă acestea se mai depune şi o declaraţie pe propria răspundere că au anume venit. Nu mi se pare normal ca o familie care are doi copii şi locuieşte într-un apartament cu două camere să plătească 320 de lei chirie, iar alţii doar 4 lei – 6 lei, susţinând că nu au alt venit decât alocaţia copiilor. În aceste condiţii ar trebui să se mute în blocurile sociale”,
a declarat corespondentului Mediafax, directorul Locativa, Florinel Gornea.
Problemele au apărut după ce s-a modificat modul de calcul al chiriilor, iar odată cu recalcularea acestora municipalitatea pierde 300.000 de lei anual, bani care până acum erau folosiţi pentru întreţinerea blocurilor ANL.
“În trei luni de zile s-a modificat legislaţia de patru ori şi tot nu e în regulă. După prevederile care au intrat în vigoare în luna august există familii care plătesc doar 4 lei chirie, susţinând că nu au alte venituri, ori orice modificare care apare în ceea ce priveşte situaţia lor financiară, trebuie anunţată. Cel mai probabil că şi Agenţia Naţionala a Locuinţei va sesiza că legea nu este bună. Noi facem verificări şi vom stabili apoi ce măsuri vom lua”,
mai spune directorul Locativa, Florinel Gornea.
În total, la Botoşani există 21 de chiriaşi ANL care plătesc chirii ce ajung la 4 lei, la polul opus existând chiriaşi care plătesc pentru aceleaşi tip de locuinţă şi 500 de lei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024