Pregătirile pentru referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu sunt aproape finalizate. La nivelul Instituţiei Prefectului s-au luat deja toate măsurile organizatorice pentru ca ziua de 29 iulie să decurgă fără a fi înregistrate probleme pe această linie.
Mai mult decât atât, vineri 27 iulie 2012 prefectul şi subprefectul judeţului s-au
deplasat în teren la mai multe secţii de votare pentru a verifica la faţa locului dacă mai există aspecte care necesită o mai bună organizare.
„Au fost trimise astăzi buletinele de vot şi celelalte materiale necesare către preşedinţii de secţii de votare, vor sta sub pază militară până mâine la ora 18:00 când le vor prelua şi vor merge cu ele la secţiile de votare”, a declarat
prefectul Adrian Constantinescu. La nivelul judeţului Botoşani s-au tipărit spre distribuire un număr 402.504 buletine de vot, dintr-un număr de alegători aflaţi pe liste de 365.896 de persoane. Totodată, fiecare dintre preşedinţii secţiilor de votare au primit câte un set format din cinci ştampile de vot, numărul total la nivel de judeţ fiind de 2.085 de ştampile. „
Până în prezent dintre preşedinţii care au fost traşi la sorţi pentru secţiile de votare, 25 dintre dânşii au solicitat schimbarea, fie din motive de sănătate, fie din alte motive de sănătate”, a mai spus
prefectul.
Imediat după închiderea urnelor de vot, preluarea materialelor din secţiile de votare se va face la Teatrul Mihai Eminescu unde, preşedinţii însoţiţi de câte doi membri din secţii vor preda buletinele în baza unui număr de ordine unei echipe formate din jandarm şi angajat al Prefecturii. Remuneraţia pentru activitatea depusă în timpul referendumului de personalul angrenat în această activitate se va face în aceeaşi noapte, respectiv cea de duminică 29 iulie spre luni, 30 iulie.