Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Botoşani a finalizat raportul privitor la incendiul care a avut loc pe data de 22 aprilie 2017 la Staţia de Transformatoare de la Cătămărăşti Deal.
Verificările efectuate timp de mai bine de o lună au scos la iveală nereguli la compania Delgaz Grid care au făcut posibile producerea exploziilor.
Astfel, printre altele, s-a depistat faptul că sistemul de automonitorizare nu a funcţionat, iar reprezentanţii firmei menţionate nu au anunţat Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, aşa cum prevede legea în cazul unor asemenea incidente. Mai exact, uleiul din transformator, în cantitate de 12 tone, care avea rolul de a răci utilajul, a ajuns la temperatura de fierbere fără ca vreun aparat de la staţie să sesizeze acest lucru.
În aceste condiţii transformatorul a cedat şi pe la baza acestuia s-a scurs uleiul în pământ. Acesta s-a amestecat cu nisipul, apa şi spumogenul cu care au intervenit pompierii, rezultând în final 101 tone deşeuri lichide şi 149 tone de pământ şi pietriş cu conţinut de substanţe periculoase.
„ Ca măsură preventivă ei nu aveau nici mijloacele, nici dotările necesare pentru colectarea uleiului uzat."
Cristina Kashyap, comisar şef Garda de Mediu Botoşani
Timp de câteva săptămâni s-au prelevat probe de sol de pe respectivul amplasament ridicându-se pământul până ce zona a fost decontaminată. Delgaz Grid a fost amendată cu 55 de mii de lei.
Garda de Mediu nu a fost informată de reprezentanții acestei societăți comerciale, comisarii autosesizându-se pentru cele petrecute.
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024