Pentru prima dată în istoria postdecembristă, Guvernul le-a plătit pensionarilor cu venituri sub un anumit prag a 13-a pensie. Normativul prin care s-a decis acordarea acestui ajutor financiar a fost publicat în grabă și nu a lăsat timpul necesar caselor de pensii din teritoriu pentru a calcula exact beneficiarii.
Astfel s-a ajuns în situația în care vârstnicii sunt nevoiți să dea banii înapoi.
La Botoșani se află numeroase proprietăți ale subofițerilor și ofițerilor care lucrează pe raza Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, care cuprinde județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați.
De ani buni numele său este pe buzele antrenorilor din Liga 1, suporterilor și chiar ale patronului echipei. A devenit în timp cea mai mediatizată parteneră de viață a unui antrenor din istoria FC Botoșani.
Cea mai mediatizată soție de antrenor, față în față cu Gabriela Erdic la Botoșăneanul TV
Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” au scos la concurs mai multe posturi de medic șef pe diferite secții ale unității medicale însă se pare că posturile nu suscită interesul prea mult.
Comentariul zilei
„Toți pensionarii trebuiau sa primească acest ajutor. Ați luat banii celor care au cotizat mai mult la sistemul de pensii și i-ați dat la cei cu pensii sociale, adică la cei care nu s-au omorât cu munca de-a lungul vieții. Este constituțional așa ceva?”
Noapte bună!
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024