Trupa care în anii 90 a pus practic bazele muzicii dance în România, și-a încheiat apoteotic turneul început în urmă cu aproape două luni. După concerte în 16 orașe din România și două reprezentații la Chișinău, ”3 Sud Est” a organizat pe 28 noiembrie un spectacol grandios la Sala Palatului.
Și pentru punctul final al acestei toamne care i-a făcut pe o mulțime de români să retrăiască atmosfera discotecilor de altădată, Laurențiu, Mihai și Viorel au ales să fie acompaniați de Orchestra Simfonică din Botoșani.
Inițial, trupa de la malul mării nu avusese în plan un program artistic împreună cu instituția municipalității, doar că spectacolul susținut pe 13 octombrie la Botoșani alături de muzicienii Filarmonicii ”George Enescu” i-a făcut pe băieții din Constanța să își schimbe ideile.
Au dorit neapărat ca ultimul și cel mai mare concert al turneului început pe 3 octombrie la Sibiu să îl pună în scenă cu orchestra botoșăneană. Au discutat cu managerul Mirel Manea și impresarul artistic Liviu Sorinel și au regândit spectacolul din imensa sală a capitalei României.
După care au făcut anunțul:
”Este vorba despre un vis pe care probabil orice muzician îl are, un vis care se împlinește în sfârșit. Pe 28 noiembrie susținem în premiera «3 Sud Est Simfonic» la Sala Palatului. Suntem extrem de entuziasmați să cântăm cu o orchestră simfonică. Forța care vine cu acompaniamentul orchestrei este unică, iar piesele capătă o profunzime aparte”.
Iar rezultatul a fost unul unul care va rămâne atât în amintirea componenților ”3 Sud Est”, cât și a muzicienilor de la Botoșani, dar mai ales a publicului.
Pentru că la București s-au strâns peste 4.000 de spectatori care au plătit bilet pentru a-i vedea pe Laurențiu Duță, Mihai Budeanu și Viorel Șipoș alături de Orchestra Simfonică din Botoșani.
Cu toții au transformat fosta sală de congrese a Partidului Comunist Român într-o uriașă discotecă în care mii de oameni au cântat și au dansat pe melodii care au purtat publicul înapoi în anii 90 – 2000, precum ”Amintirile”, ”Ai plecat”, ”Te plac”, ”Clipe” și ”Iubire” și l-au readus la timpul prezent cu piese ca ”Liberi”, ”Jumătatea mea mai bună”, ”Focul” și ”Stele”.
La final, liderul trupei nu și-a ascuns sentimentele trăite.
”Anul trecut am avut o seară minunată la Sala Palatului. Anul acesta o facem memorabilă. Dragii noștri, reîntâlnirea cu voi la concertul nostru de la Sala Palatului a fost magică. Ne sunteți aproape de așa multă vreme încât ieri seară am fost o mare familie de 4.000 de suflete și voci la unison. Am avut onoarea să cântam în premieră, în București, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu din Botoșani dirijată de Alexandru Ilie și rezultatul a fost emoție pură”,
Laurențiu Duță, 3 Sud – Est
Visul trupei din Constanța a fost posibil și datorită implicării unei companii botoșănene de calibru. Vorbim despre Grupul de Distribuție Eta, o firmă ajunsă la maturitate și pentru că, asemenea componenților ”3 Sud – Est”, și-a construit businessul care a trecut granița a 50 de milioane de euro anual, îmbinând cu succes generațiile, atât în cadrul interior, cu salariații, cât și în exterior, cu miile de parteneri. Compania fondată de soții Gianina și Iulian Parascanu a asigurat toate cele necesare pentru ca Orchestra Simfonică să ajungă la București, iar visul lui Laurențiu Duță și al colegilor săi să se transforme în realitate.
Managerul Mirel Manea și impresarul artistic Liviu Sorinel au adresat o mulțimire comună:
”O atmosferă de vis, o sală arhiplină, un concert extraordinar de frumos! Mulțumim colegilor din Orchestra Simfonică, magistrali! Trupei 3 Sud Est pentru invitație! Dirijorului Alexandru Ilie, magnific! Tuturor spectatorilor, cei ce au generat o atmosferă de vis! Celor peste 30 de botoşăneni ce s-au deplasat special până la Bucureşti pentru acest concert, au fost şi ei acolo, amestecați printre cele aproape 4.500 de suflete! Echipei de sunet şi grafică, impecabili! TVR România, televiziunea ce a filmat tot evenimentul!”,
Alături de ”3 Sud Est” și Orchestra Simfonică, invitată specială a fost Andia, poate cea mai emoționantă voce a noului val al muzicii pop românești.
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile