Dacă, în urmă cu mulți ani, medicii și asistenți de la Botoșani erau nemulțumiți de salariile pe care le aveau pe fluturași, acum lucrurile stau cu totul altfel. S-a ajuns astfel ca un cadru medical în anul 2019 să câștige cu tot cu sporuri peste 31.000 de lei.
Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a produs o majorare uriaşă a salariilor în sănătate. Şi aceasta pentru că, spre deosebire de alte categorii de bugetari, medicii şi asistenţii au trecut pe grila de salarizare din 2022.
Există totuși câteva nemulțumiri în rândul personalului auxiliar și cel tehnic.
„Eu consider că o mare parte din salariați sunt mulțumiți. Sigur sunt și categorii de salariați care încă nu au ajuns la salariile pe care și le doresc. Ce pot să spun, așteptăm aplicarea legii treptat așa cum este ea dată. Sigur că există o discrepanță, diferența s-a văzut din momentul aplicării legii. Dar probabil când s-au făcut salariile s-au luat în considerare pregătirea profesională, responsabilitatea”,
Lia Temciuc, lider sindical Sindicatul Sanitas Botoșani.
Reprezentanții Spitalului Județean Mavromati au făcut publice salariile angajaților pentru luna august a anului în curs, iar recordul îl deține un medic anatomopatolog care are un salariu de 21.277 de lei, dar și un spor de 10.408 lei.
Topul este completat de medicii legiști care pe lângă un salariu de peste 11.000 de lei au încasat în luna august și în jur de 13.000 lei din gărzi.
Se ridică la nivelul salarial obținut de cei mai bine plătiți oameni din sistemul sanitar, care lucrează cu cadavre, medicii primari care au și calitate de șef de secție.
Există un exemplu în acest sens cu un salariu de 22.829 de lei la care se adaugă sporuri de 13.877 de lei.
Deloc de neglijat.
Sindicaliștii susțin însă că atât salariile cât și sporurile sunt justificate având în vedere condițiile în care lucrează aceste cadrele medicale.
„Salariile sunt conform condițiilor de muncă. Nu oricine desfășoară activitatea acolo și de asta beneficiază. Salariile sunt aproximativ același, dar beneficiază de sporuri mai substanțiale”,
Lia Temciuc, lider sindical Sindicatul Sanitas Botoșani.
Însă nu doar aceste cadre medicale sunt bine plătite. Spre exemplu unii medici primari au peste 15.000 de lei salariu. Sunt însă cu lefuri mai mici precum 7.000 de lei, dar fiindcă fac gărzi multe mai încasează în jur de 10.000 de lei.
Și cum salariile sunt și în funcție de responsabilitate, medicii șefi iau ceva în plus pornind și ei de undeva de la 16.000 de lei.
Un medic dentist la UPU are un salariu de 8.107 de lei plus alte sporuri de peste 4.000 de lei.
De asemenea, iau bani frumușei și asistenții care câștigă de la 3.800 de lei în sus. Se ajunge chiar și până la 7.000 de lei.
Nici rezidenții n-o duc rău.
Salariile lor lunare sunt cuprinse între pragurile de 6.000 – 7.000 de lei și sunt întregite de sporuri chiar și de 3 – 4.000 de lei de persoană.
Mult mai mici sunt salariile infirmierelor asta deși munca pe care o depun este destul de multă. Spre exemplu un infirmier debutant are un salariu de bază de aproximativ 2.300 de lei. Salariile cele mai mari ale acestei categorii de personal sunt în Unitatea de Primiri Urgențe, undeva la 2.800 de lei.
Cu alte cuvinte, vorbim de salarii motivante. Câștigă totuși medicii din România cât cei din străinătate?
Nici pe departe.
În condițiile în care un medic rezident în Germania în anul 2017 câștiga aproximativ 5.500 de euro.
”Nu știu ce să spun (nr. dacă se câștigă ca în UE), dar eu zic că salariile sunt mulțumitoare pentru că s-a văzut că s-a oprit cât de cât exodul medicilor în străinătate. Eu zic că sunt destul de atractive”,
Lia Temciuc, lider sindical Sindicatul Sanitas Botoșani.
Botoșaniul se confruntă însă în continuare cu o criză de medici. Și sunt voci care susțin că salariile mărite nu sunt suficiente pentru a păstra cadrele medicale în țară.
Iar consilierul județean Mirela Saucă este una dintre ele:
„Constatăm cu toții că din păcate creșterea salariilor medicilor nu este suficientă pentru a-i păstra sau a-i aduce la unitățile medicale. Oamenii aceștia vor mai mult decât atât. Și mi se pare normal. Să știți că medicii care au plecat de acolo(nr. de la Săveni) au plecat pentru că erau pur și simplu epuizați”,
Mirela Saucă, consilier județean PNL.
Iar la aceste salarii de zeci de mii de lei se adaugă și plățile informale pentru că șpaga este totuși prezentă în spitalele din Botoșani și nu numai. Și potrivit unei sinteze realizate de Anti-Bribery Synergy, ce include răspunsurile pacienţilor privind mita în spitale Botoșaniul ocupă un loc fruntaș la acest capitol.
Bine ar fi însă ca botoșănenii și românii în general să nu mai dea „mici atenții” personalului medical pentru că pur și simplu își fac treaba.
Dar poate cea mai importantă întrebare, care merită a fi pusă: Și-au schimbat medicii şi asistenţi atitudinea față de pacienți?
Vă lăsăm pe dv., pacienții, să răspundeți în locul nostru.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024