Un număr de 31 de persoane care au dobîndit tiltul de „ Luptător pentrz Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989-Luptător remarcat prin Fapte Deosebite”, vor primi de la municipalitate cîte 7.500 mp teren. Deşi iniţial s-a decis ca aceşti aşa zişi revoluţionari să beneficieze de cîte un ha de teren, municipalitatea a ajuns la concluzia că nu deţine o suprafaţă atîr de mare, drept pentru care aceasta a fost redusă. Suprafeţele de teren de care vor beneficia cei 31 de revoluţionari sunt situate lîngă fosta fermă a patidului din zona Răchiţi, iar deciziile de atribuire a proprietaţilor vor fi date imediat după sărbătorile pascale. Potrivit viceprimarului Cătălin Alexa, municipalitatea va păstra în rezervă alte 3 hectare de teren, întrucît ar avea informaţii că mai sunt persoane care vor depune cereri în acest sens. Unica condiţie care trebuie respectată de revoluţionarii care vor primi aceste suprafeţe de teren este să nu le înstrăineze o perioadă de 10 ani de zile. „Noi nu vom efectua controale efective să vedem dacă ei păstrează aceste terenuri sau nu, pentru că, în cartea funciară va fi prevăzută o clauză de interdicţie a înstrăinării şi nu ştiu dacă vreun notar va încheia un astfel de contract de vînzare-cumpărare”, a declarat Cătălin Alexa, viceprimar municipiul Botoşani.
Cei care beneficiază gratis de cîte 7.500 mp de teren pentru „merite deosebite la revoluţia din 1989”, sunt următorii:
1. Puiu Neacşu-7.500 mp teren
2. Florin Marius Cîmpanu-7.500 mp teren
3. Octav Gavril-7.500 mp teren
4. Gheorghe Neagu-7.500 mp teren
5. Neculai Baciu-7.500 mp teren
6. Benone Boicu Roman-7.500 mp teren
7. Tudor Bucşinescu-7.500 mp teren
8. Titi Borcea-7.500 mp teren
9. Dragoş Agavriloaie-7.500 mp teren
10. Valerian Ferariu-7.500 mp teren
11. Gheorghe Hrom-7.500 mp teren
12. Dinu Papuc-7.500 mp teren
13. Bernard Chiricheş-7.500 mp teren
14. Neculai Ciobanu-7.500 mp teren
15. Corneluş Hemcinschi-7.500 mp teren
16. Liviu Horoşincu-7.500 mp teren
17. Constantin Ilişesc-7.500 mp teren
18. Romeo Mihalache-7.500 mp teren
19. Gheorghe Marcu-7.500 mp teren
20. Toader Candrea-7.500 mp teren
21. Cornelui Virgil Aioniţoaie-7.500 mp teren
22. Vasile Toma-7.500 mp teren
23. Mitică Zaharia-7.500 mp teren
24. Ioan Apaţie-7.500 mp teren
25. Constantin Dăscălescu-7.500 mp teren
26. Adrian Ochişor-7.500 mp teren
27. Ştefan Sîrghia-7.500 mp teren
28. Teodor Cojocariu-7.500 mp teren
29. Gheorghe Avăcăriţei -7.500 mp teren
30. Vasile Hălăşanu-7.500 mp teren
31. Gheorghe Zaharia-7.500 mp teren
Hotărîrea privind atribuirea acestor suprafeţe de teren se va face în şedinţa de Consiliu Local din data de 31 martie 2010.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024