Mai multe familii botoşănene au avut parte astăzi de o surpriză extrem de plăcută.
După cele nouă ajutoare de urgenţă distribuite la începutul lunii august, astăzi, prefectul Dan Şlincu şi directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială, Sebastian Tocariu, au participat la momentul acordării altor 32 de ajutoare, în valoare de 160.000 de lei.
Banii, câte 5.000 de lei pentru fiecare beneficiar, reprezintă un sprijin pentru familiile ale căror imobile au fost afectate până într-un grad de 50%, inclusiv. Este vorba de 19 ajutoare pentru locuitorii comunei Copălău, nouă pentru comuna Coşula şi câte unul din comunele Mihai Eminescu, Băluşeni, Lunca şi Rădăuţi Prut.
Sumele, aprobate de Guvern în urma anchetelor sociale înaintate Ministerului Muncii de către Instituţia Prefectului şi AJPIS, au fost acordate în baza prevederilor HG 480/2018 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţiile din perioada iunie-iulie 2018.
Prefectul Dan Şlincu le-a transmis persoanelor afectate de fenomenele hidro- meteorologice faptul că ar fi un moment propice să se gândească la încheierea unei asigurări obligatorii pentru locuinţe, pentru că despăgubirile sunt mai mari.
“Până la urmă, plătim până într-o sută de lei pe an prima de asigurare dar măcar avem certitudinea că vom fi sprijiniţi în caz de calamităţi. Cât despre banii pe care îi primiţi astăzi, sper să vă fie de folos pentru reparaţiile necesare. Banii v-au fost alocaţi în urma anchetelor sociale care au fost elaborate de specialişti. În cazul în care vă confruntaţi şi cu alte probleme şi consideraţi că vă putem ajuta, uşa Prefecturii vă este deschisă”, a spus Dan Şlincu.
Instituția Prefectului şi AJPIS au solicitat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale 43 de ajutoare de urgență pentru persoanele afectate de inundații, fiind aprobate până acum 41 de ajutoare în valoare de 250.000 lei.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024