Minoră dată dispărută de 16 ori în doi ani
Cazuistica instrumentată indică printre cauzele principale, determinant-favorizante ale acestui fenomen: lipsa supravegherii corespunzătoare a minorilor, expunerea minorilor unui context familial viciat adică familii dezorganizate, părinţi cunoscuţi ca şi consumatori de alcool şi carenţe educaţionale.
Astfel de conjuncturi conduc totodată la situaţii în care minorii ajung la plecări voluntare repetate. Un exemplu în acest sens este în perioada 2012-2014, când o minoră, în prezent în vârstă de 17 ani, instituţionalizată, a fost reclamată ca dispărută de 16 ori, de fiecare dată fiind căutată şi găsită de poliţişti. În contextul arătat, atragem atenţia asupra faptului că neglijenţa, lipsa de supraveghere a minorului sunt pedepsite de lege, putând atrage răspunderea contravenţională, civilă sau chiar penală.
Toţi minorii dispăruţi găsiţi de oamenii legii, în siguranţă
Activităţile de cercetare în astfel de cauze, în vederea căutării şi depistării minorilor dispăruţi implică o mobilizare consistentă de resurse umane şi logistice la nivelul unităţilor de poliţie sesizate, mai ales în contextul în care, de cele mai multe ori dispariţia minorului este reclamată la câteva zile de la producerea acesteia.
Din fericire, toţi cei 36 de minori reclamaţi ca dispăruţi în perioada menţionată, au fost găsiţi şi încredinţaţi instituţiilor de ocrotire şi respectiv familiilor. De asemenea, pe perioada dispariţiilor, niciun minor nu a fost victima vreunei infracţiuni.
Sfaturi de la poliţişti pentru prevenirea unor astfel de situaţii
Când copilul dumneavoastră este neliniştit şi nu doreşte să vorbească cu dumneavoastră despre ce-l frământă, îndrumaţi-l spre un adult în care are încredere şi care-l poate ajuta;
Când copilul dumneavoastră minte în mod repetat în legătură cu situaţia şcolară, cu prietenii, cu ieşirile în oraş, când dispar bani sau obiecte din casă sau aduce acasă lucruri care nu-i aparţin şi cărora nu le poate justifica prezenţa, acestea pot fi semne care indică o iminentă fugă de acasă;
Explicaţi-i că fuga de acasă nu este soluţia pentru problemele pe care le are şi arătaţi-i riscurile la care se expune plecând de acasă;
Puteţi apela la expertiza profesională a serviciilor de specialitate din cadrul primăriilor sau Direcţiilor de Protecţie a Copilului din localitatea unde locuiţi;
Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate; câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să dispară sau să se accidenteze.
[[banner]]
În caz de dispariţie a copilului dumneavoastră:
•Anunţaţi imediat Poliţia prin serviciul de urgenţă 112;
•În cazul în care copilul a dispărut din magazin în timp ce eraţi la cumpărături, anunţaţi imediat serviciul de pază din cadrul magazinului, apoi sunaţi la 112;
•Când sunaţi la serviciul de urgenţă 112, daţi cât mai multe informaţii despre copil: data naşterii, înălţimea, greutatea, alte semne particulare, cum era îmbrăcat în ziua dispariţiei, la ce nume răspunde, etc.;