Întârzie lefurile de la cel mai mare angajator al judeţului! Trebuiau achitate la sfârşitul săptămânii trecute, dar oamenii încă nu au primit banii.
Se întâmplă la Spitalul Judeţean, acolo unde un concurs nefericit de împrejurări a lăsat cei peste 2.000 de angajaţi fără salarii.
Acestea trebuiau plătite pe data de 15 iulie, însă controlul financiar preventiv a depistat unele neconcordanţe.
Astfel, pentru unii angajaţi s-ar fi prevăzut sume peste cele cuvenite, iar totul ar fi plecat de la nişte sporuri.
Problema a fost sesizată înainte de ziua menţionată, iar refacerea statelor de plată nu este o operaţiune tocmai simplă.
Culmea, chiar în această perioadă s-a schimbat şi managerul de la „Mavromati”.
Corneliu Mihai şi-a încheiat sâmbătă mandatul, iar Livia Mihalache, cea care i-a luat locul, a venit marţi la serviciu, astfel încât, chiar şi dacă statele de plată ar fi fost corectate, nu avea cine să le semneze.
Pe de altă parte, durează cam jumătate de săptămână între data în care lefurile primesc aprobarea finală şi cea în care lucrătorii primesc efectiv banii pe card, ceea ce însemna că ar putea fi plătite în partea a doua a acestei săptămâni.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
CÂND scăpăm de valul de ger: PROGNOZA meteo pentru luna martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
„Ghilolimpiada de iarnă” la Colegiul Laurian: Dezbateri aprinse cu liceeni din județele Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Un șofer din Botoșani a dat de necaz la vecini: MOTIVUL pentru care a fost amendat
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
O nouă înșelăciune: „Aparatul de oxigen” îi lasă pe oameni FĂRĂ bani
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile