Pe 29 iunie 1980, de Sfinții Petru şi Pavel, pe drumul naţional 29 A, pe raza judeţului Botoşani, s-a produs cea mai mare catastrofă rutieră din România pe timp de pace.
Un autobuz modelul Roman Diesel A8, cu 40 de locuri, care aparţinea Autobazei Fălticeni (judeţul Suceava) şi efectua o cursă regulată de la Fălticeni spre Botoşani, s-a răsturnat într-o mlaştină, înainte de satul Huţani, din Botoşani.
Accidentul s-a soldat cu 48 de morţi. Autobuzul cu numărul de înmatriculare 31 SV 2049 semăna cu un sicriu pe patru roţi. Avea motorul în interior, scrie Adevărul.
Şoferul Ioan Aparaschivei a plecat de la Fălticeni în jurul orei 7.30. Era în zi de sărbătoare şi sucevenii voiau să-şi viziteze rudele de la Botoşani, deci era o mare aglomeraţie. Mircea Sfichi, pe atunci jurnalist la publicația Zori Noi din Suceava, îşi aminteşte că autobuzul era supraîncărcat. Numărul călătorilor era dublu faţă de numărul scaunelor.
„După diagramă, trebuia să aibă 40 de călători, dar în realitate avea 83. Transporta femei, bătrâni, copii”, a spus pentru sursa citată fostul jurnalist.
Probabil că din cauza greutăţii, pe porţiunea numită „7 poduri”, înainte de a intra în comuna Vlădeni, satul Huţani, unul dintre cauciucurile din faţă a explodat. Autobuzul a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat pe o parte, a intrat într-o mlaştină de pe marginea drumului, pe care puţini au observat-o înainte de tragedie.
„Era un câmp mai mult acolo. În cădere, autobuzul s-a răsturnat cu roţile în sus”, a completat Mircea Sfichi.
Nu mai puţin de 48 de oameni au murit, cei mai mulţi înecaţi şi nu în urma impactului. Efectiv nu au putut să iasă din autobuzul care le-a curmat viaţa. Unii au reuşit să spargă geamurile şi au înotat la suprafaţă şi s-au salvat. Alţii, deşi au ieşit din autobuz, n-au reuşit să se salveze pentru că, de disperare, alte victime s-au agăţat de ei în speranţa că s-ar putea salva şi i-au tras în jos.
„Doi martori au intervenit şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a salva cât mai mulţi oameni. Care a putut să înoate, era mai voinic, a scăpat, dar erau puţini”, a declarat Mircea Sfichi.
Printre cei care au supravieţuit a fost şi soţia şoferului, Valeria Aparaschivei.
„În momentul producerii accidentului, autobuzul a rupt balustrada podului şi a căzut pe o parte în mlaştina de sub pod. În urma izbiturii, geamurile laterale s-au spart şi apa a năvălit în interior, împingându-i pe mulţi dintre pasageri afară. Mulţi dintre cei care au ieşit însă la suprafaţa apei s-au înecat, pentru că nu ştiau să înoate. Eu am fost conştientă că am venit cu umărul în rama geamului, am reuşit să ies printr-un geam lateral şi am ştiut să înot, asta m-a salvat, altfel acolo rămâneam şi eu”, a povestit femeia într-un interviu acordat presei locale.
„Autobuzul a căzut întâi pe o parte, iar apoi s-a lăsat la fund, după ce s-a întors cu roţile în sus. Oamenii se ţineau unii de alţii, în încercarea de a se salva. Am stat o bucată de timp în speranţa că soţul meu va reuşi să iasă din apă, mi se părea că-l văd mai la deal, dar apoi mi-am dat drumul în apă şi am ieşit ceva mai la vale. Fiecare ar fi vrut să se salveze şi în spaima şi panica aceea se ţineau unii pe alţii de haine, de picioare şi nu se lăsau să iasă. Cei mai mulţi au murit din cauză cu nu ştiau să înoate şi după ce autobuzul s-a dus în scurt timp la fund, au rămas să plutească pe apă, unde şi-au găsit sfârşitul”, a mai povestit Valeria Aparaschivei.
Tragedia a rămas vie în mintea Valeriei Apraschivei. După ani şi ani, ea îşi poate aminti cu lux de amănunte coşmarul prin care a trecut. În accident şi-a pierdut soţul.
„Era o creangă pe mal cu care am încercat să tragem oameni din apă, un bărbat s-a prins de ea şi a ieşit până la mal, unde însă nu a mai putut fi salvat. Au fost probabil şi unii care dormeau în momentul accidentului şi nu au mai apucat să-şi dea seama ce se întâmplă, sau cei prinşi în interiorul autobuzului, care nu au mai reuşit să iasă la suprafaţă. Pe soţul meu l-au găsit cu mâinile pe volan, el nu a reuşit să mai iasă din apă. S-a constatat mai târziu că el murise chiar în timpul accidentului, cel mai probabil făcând un infarct, la doar 37 de ani”, a mai spus femeia pentru monitorulsv.ro.
„În scurt timp au venit oamenii din satul apropiat, Huţani, care au încercat să dea o mână de ajutor împreună cu cei din maşinile oprite în drum. Pe mine m-a ajutat o familie de la Vlădeni, eram plină de sânge, probabil de la parbrizul lateral spart. A venit salvarea şi nu am vrut să merg la spital, însă până la urmă m-au trimis la spitalul din Botoşani. În timpul nopţii care a urmat însă, am reuşit să părăsesc spitalul şi să ajung acasă la Fălticeni, unde mă aşteptau cei trei copii”, a mai adăugat Valeria Aparaschivei.
Între ei colonelul Petru Juglan, actualmente pensionar. Era proaspăt angajat când s-a produs nenorocirea.
Îşi aminteşte că intervenţia a durat două zile. El a intervenit a doua zi. A căutat trupul neînsufleţit al unui bebeluş de patru luni despre care se credea că este în autobuz. Din fericire, nu era. Copilul era acasă.
Petru Juglan a spus că misiunea nu a fost floare la ureche pentru salvatori.
După nenorocire, mlaştina a fost secată. Martorii spun că nu era mare. Ar fi fost cât autobuzul de lungă şi de lată. Dacă ar fi încercat cineva să pună în mod intenţionat autobuzul acolo, n-ar fi reuşit.
Mărturie a suferinţei au stat cele câteva cruci puse în zonă de familiile celor decedaţi. Crucile au fost înlăturate în urmă cu trei ani, când a fost modernizat drumul Suceava-Botoşani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
