Managerii instituţiilor teatrale din toată ţara cer, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, premierului Florin Cîțu și altor autorități, modificarea condiţiilor de acces la evenimentele outdoor.
Mai exact, managerii solicită revenirea treptată şi sigură la o normalitate care să faciliteze activitatea artistică pe perioada verii.
Printre semnatarii scrisorii se regăsește și Marius Rogojinschi, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret ”Vasilache” Botoșani.
În scrisoarea adresată preşedintelui Iohannis, Guvernului, membrilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Grupului tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, semnatarii vin cu o serie de propuneri.
”Întrucât instituţiile de spectacole, dar şi alte instituţii de cultură dispun şi administrează spaţii exterioare, care se pretează desfăşurării activităţii artistice şi culturale, propunem asimilarea acestora, din punct de vedere al măsurilor în vigoare de acces controlat şi limitat (70%) al publicului, spaţiilor interioare ale aceloraşi instituţii. Spectacolele şi evenimentele instituţiilor de spectacole desfăşurate în spaţii neconvenţionale, în aer liber, care nu se află în administrarea respectivelor instituţii, să se desfăşoare cu prezenţa a maxim 200 de persoane, fără alte condiţionări, la fel cum este prevăzut, în momentul de faţă, pentru categoria de cursuri de instruire sau workshop-uri”,
se arată în scrisoare.
Semnatarii documentului precizează că propunerile sunt urmare a analizei făcute măsurilor deja anunţate şi reprezintă totodată o sinteză a concluziilor, pe baza aplicării într-un număr suficient de cazuri a prevederilor în vigoare.
”În măsura în care aceste propuneri ar fi acceptate, pentru noi, managerii instituţiilor de spectacole, ar fi mult mai uşor să administrăm organizarea evenimentelor şi controlul riguros al prezenţei publicului. În acelaşi timp, potenţialii spectatori ar beneficia de condiţii clare şi neechivoce de admitere la aceste spectacole, facilitându-li-se acestora accesul la actul cultural, în condiţii de siguranţă”,
precizează sursa citată.
Scrisoarea deschisă este semnată de peste 40 de manageri de teatre din toată ţara, de la Ion Caramitru, Gianina Cărbunariu, Gelu Colceag, George Mihăiță, la Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Marius Rogojinschi, Octavian Costin sau Vlad Zamfirescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Află cum a fost la Frags&Chill, competiția de E-Sports Counter-Strike 2 din Iulius Mall Suceava!
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Fenomenul „Deepfake”: DNSC explică cum poate fi afectat procesul electoral
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024