Dacă n-ați auzit până acum despre ei, înseamnă că a venit momentul! Dacă ați auzit, înseamnă că vreți să le fiți alături la această sărbătoare și să deveniți, poate, unul dintre membrii Toastmasters!
Clubul își va sărbători cea de a 400-a întâlnire marți, 13 iunie, la ora 18:30 în Aula Magna a Colegiului Național ”A.T. Laurian”, iar toți cei interesați sunt așteptați cu interes pentru că vor avea parte de momente deosebite într-o atmosferă plăcută, relaxantă și extrem de utilă.
Ce este un club Toastmasters? Este un loc unde oamenii se pot antrena să vorbească în public.
Conceptul vine din Statele Unite ale Americii, unde, în 1924, a fost înființat primul club. În prezent în România și Republica Moldova sunt 22 de cluburi Toastmasters, iar partea logistică și de curriculum este asigurată de Toastmasters Internațional contra unei taxe modice. Există 14.700 de cluburi în lume, în 144 de țări, cu 280.000 de membri activi în acest moment.
Toastmasters Botoșani funcționează de pe 30 noiembrie 2014, însă a fost deschis oficial pe 4 aprilie 2015 când a întrunit numărul de 20 de membri, condiție impusă de clubul internațional.
Membrii săi, dar și invitații, ce sunt așteptați să participe oricând doresc, au diverse meserii - de la profesori și învățători, la psihologi, specialiști în marketing, farmaciști, funcționari publici, aspiranți la funcții publice, militari, funcționari din domeniul finanțe - bănci, antreprenori și lista poate continua. Clubul se întâlnește, de regulă, la Grand Irish Pub în fiecare marți, la ora 18:30.
Necesitatea unui club Toastmasters o arată și statisticile, acestea indicând că 67 % dintre oameni au cel puțin o reținere de a vorbi în public. De cele mai multe ori le lipsește managementul emoțiilor, dar și tehnica de a-și structura și prezenta într-o formă clară și ușor de înțeles, mesajul.
”Abilitățile dobândite aici te ajuta să coordonezi proiecte, să conduci echipe mici și mari, să-ți dezvolți abilitățile de comunicare și încrederea în tine. La Toastmasters Botoșani găsești un mediu prietenos, în care înveți să-ți gestionezi emoțiile, să-ți creezi un discurs care să aibă impact asupra publicului tău”, a explicat Corneliu Bălăucă, inițiatorul Toastmasters Botoșani, cel care, din 2014, a participat la cel puțin 350 de întâlniri ale clubului.
Cei interesați trebuie să știe că pot participa la concursurile bianuale ce se organizează între cluburile din România, membrii întrecându-se atât în limba română, cât și în limba engleză, pe secțiuni precum discursul pregătit, discursul improvizat, concursul de evaluare și discursul umoristic.
Botoșănenii au participat de câteva ori la concursurile naționale, unde au făcut, de fiecare dată, o figură foarte frumoasă.
Învățați să fiți un master în discursuri, veniți la Toastmasters Botoșani!
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024