Vineri, de la ora 18:00, în Grădina Palas, a avut loc deschiderea oficială a „Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși” (ITO 2017), în prezența a 5.000 de tineri participanți, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a altor patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și a reprezentanților autorităților publice locale.
În perioada 1-4 septembrie 2017, Departamentul de Tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor și Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, organizează a patra ediție a „Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși” (ITO), cu tema „Tânărul în căutarea libertății”.
Deschiderea oficială ITO 2017 a avut loc în cadrul unui eveniment prezentat de Daniel Buzdugan și Roxana Chebac, la care au participat delegații din străinătate și din România, ce au defilat în fața publicului, într-o paradă a steagurilor. După acest moment a avut loc o slujbă de Te Deum, urmată de intonarea Imnului Național al României și a Imnului ITO 2017.
Părintele Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, dar și reprezentanții autorităților locale au transmis mesaje de bun venit tinerilor participanți.
„Suntem binecuvântați de Dumnezeu în această adunare care este deodată venerabilă, dar și admirabilă prin mulțimea tinerilor și diverselor țări și eparhii pe care le reprezintă și se bucură de acești tineri care sunt daruri ale lui Dumnezeu. Copiii și tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică și pentru societate. Însă orice dar trebuie cultivat. Dumnezeu ne oferă daruri și omul trebuie să le cultive, să le ducă la rodire, la înfrumusețare, pentru ca și libertatea lui să se întărească prin conlucrarea cu Dumnezeu”, a menționat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Un alt moment important a fost aprinderea torței întâlnirii. Seara s-a încheiat cu un recital susținut de Corurile „Nektarios” și „Floralia”.
Astăzi, tinerii veniți la ITO 2017 participă la Sfânta Liturghie, urmând ca pe parcursul zilei să fie prezenți la diverse sesiuni de dezbateri și prezentări pe tema „Tânărul în căutarea libertății”. După-amiază, de la ora 18.00, în Grădina Palas va avea loc o conferință susținută de Pr. Constantin Necula și moderată de Daniel Buzdugan.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024