Tocmai s-au împlinit 5 ani de la tragedia din #Colectiv, în care au murit peste 60 de oameni și la câteva zeci de minute după incendiul de la spitalul din Piatra Neamț deja se discuta despre transportul pacienților arși în străinătate.
Acum constatăm că toate avertizările supraviețuitorilor din #Colectiv, ale rudelor și prietenilor celor morți, că în România nu s-a făcut absolut nimic pentru marii arși, sunt adevărate.
5 ani de minciuni, vorbe goale, promisiuni.
În realitate totul este la fel ca înainte de #Colectiv.
Am ieșit sute de mii în stradă, am dărâmat un Guvern, dar ne-am oprit mult prea repede și înainte ca problemele de fond să se rezolve.
Am stins doar focul din sufletele noastre.
Nu și cel din sistemul de o ticăloșie inimaginabilă pentru un stat care de peste 30 de ani se pretinde a fi o democrație europeană.
O gașcă de șmecheri își prelungește la nesfârșit viața în funcții cheie, singurele lucruri care îi interesează cu adevărat pe acești oameni fiind să stea cât mai mult pe acele posturi și să facă cât mai mulți bani.
Dar noi refuzăm să înțelegem, să conștientizăm asta și de fiecare dată când se întâmplă din nou suntem fericiți că nu ne-am aflat noi în acel club, că nu eram noi în acea secție ATI...
Oamenii arși nu se tratează însă cu pliante electorale.
La 5 ani după #Colectiv, primarul ”Piedone”, condamnat la 8 ani de închisoare după moartea a 64 de tineri, tocmai a fost reales, iar Judecătoria i-a validat mandatul. Omul este primar de-a binelea.
La Sibiu, câștigătoarei alegerilor i-a fost însă invalidat mandatul de magistrați fiindcă era incompatibilă... Fusese membră în consiliul de administrație de la o grădiniță.
Ce te poți aștepta de la o țară în care un condamnat la 8 ani pentru moartea a 64 de oameni are voie să fie primar, iar unei femei care a făcut parte din CA-ul unei grădinițe i se interzice să ocupe o astfel de funcție?
Nu te poți aștepta decât să își intre în rol justiția divină și ”flăcările iadului” fiindcă în România flăcările ard doar nevinovații.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile