Senatorul AUR Dorinel Cosma l-a interpelat pe premierul Marcel Ciolacu cu privire la problemele pe care le întâmpină IMM-urile din România și a pledat pentru măsuri de sprijin pentru acestea, în condițiile în care IMM-urile contribuie semnificativ – cu un procent de 40% la cifra totală de afaceri din industria românească – la economia românească.
Redăm mai jos interpelarea parlamentarului botoșănean și întrebările pe care le-a adresat prim-ministrului.
Perioada extrem de dificilă, cu doi ani de pandemie şi un an de război la graniţă, s-a văzut anul trecut în ceea ce priveşte creşterea cu numai 3% a numărului de IMM-uri faţă de 2021, sub potenţialul adevărat al economiei româneşti şi cu mai multe suspendări sau radieri de firme. Milioane de familii supraviețuiesc recesiunii economice tocmai datorită acestor IMM-uri din diverse sectoare de activitate.
Peste 700 de mii de firme din România, cu afaceri mai mai mici sau mai mari, dar care contribuie la consolidarea bugetului de stat, încă așteaptă facilitățile fiscale promise în campania electorală.
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în 2022 a fost de 15.700, în creştere cu 20,58% comparativ cu anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
În județul Botoșani, spre exemplu, în 2018 existau circa 4000 de IMM-uri, iar în anii ce au urmat numărul lor a scăzut. În luna iulie a anului în curs, potrivit datelor oficiale, în județul Botoșani au fost înregistrate doar două firme noi, cu capital străin, iar numărul firmelor radiate din Registrul Comerțului sau inactive a crescut.
Numărul IMM-urilor din România este de trei ori mai mic decât media Uniunii Europene. Programele de guvernare, trâmbițate de câte ori se poate, de la tribunele statului, tind să devină un fel de Biblie a lui Pinocchio, o capodoperă a incapacității celor ce acced în Guvern de a elabora strategii sustenabile și predictibile de susținere economică.
IMM-urile contribuie cu un procent de 40% la cifra de afaceri totală din industria românească, ponderea lor în raport cu întreprinderile mari fiind menținută chiar și în perioada de recesiune economică. IMM-urile sunt un factor de competitivitate industrială, fiind principalul furnizor al industriei. Atât cât mai există în România.
Se remarcă, de asemenea, IMM-urile din agricultură care s-au evidențiat cu un ritm constant de creștere a cifrei de afaceri și o pondere majoră de 72,5% față de întreprinderile mari.
Având în vedere această scurtă expunere, vă adresez rugămintea de a răspunde următoarelor întrebări:
1. Există la nivelul Guvernului vreo strategie, adoptată de partidele de guvernare sau impusă de factori externi potrivit căreia sectorul IMM-urilor trebuie redus în România?
2. Cum vă explicați reducerea numărului IMM-urilor în România?
3. Care sunt măsurile pozitive adoptate în ultimul an și ce programe de investiții și dezvoltare economică reală ați promovat până acum?
4. Cât de răspândit este la ora de față fenomenul muncii la negru în România?
5. Ce soluții aveți pentru ca antreprenorii să nu mai fie obligați indirect de către stat să caute soluții pentru a supraviețui deciziilor neinspirate impuse de stat, alimentând astfel economia subterană, fenomen ce nu ajută deloc la creșterea PIB-ului?
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile