În această săptămână, polițiştii botoşăneni au intensificat acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Poliţiştii din cadrul Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii – IPJ Botoşani, împreună cu polițiștii rutieri și de proximinate, au desfăşurat în această săptămână activităţi cu caracter preventiv, în unităţi şcolare din întregul judeţ. De asemenea, în 96 de şcoli au fost efectuate verificări cu privire la modul de supraveghere, pază și acces. O parte dintre acţiuni s-au desfăşurat în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne sau cu alţi parteneri.
De menţionat că în această perioadă, în zonele adiacente unităţilor de învăţământ nu s-a comis nicio faptă de natură infracţională. Poliţiştii au constatat şi aplicat însă 50 de sancţiuni contravenţionale, faptele fiind comise de alte persoane decât cele implicate în procesul de învăţământ. Deşi acţiunile s-au desfăşurat în mod suplimentar, în săptămâna curentă, eficientizarea măsurilor destinate desfăşurării în siguranţă a procesului de învăţământ, rămâne o preocupare permanentă pentru poliţişti.
CITEȘTE: O clasă întreagă prinsă de polițiștii botoșăneni chiulind de la ore
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Vacanța de primăvară 2025: Când începe și câte zile libere au elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Ioana Ignat, detalii despre schimbările din viața ei: Ce spune despre relația cu Sebastian Dobrincu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Se oprește apa din cauza unor lucrări, vor fi afectate trei străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile