Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNDR) a făcut publice în urma scandalului izbucnit la Botoşani toate contractele pentru activitatea de iarnă din întreaga ţară. Aşa cum am mai arătat, licitaţia pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din Botoşani a fost organizată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi deoarece Secţia Drumuri Naţionale Botoşani nu are personalitate juridică.
Pentru Botoşani licitaţia a fost câştigată de asocierea
Spedition UMB – Tehnostrade şi
Baldassini – Tognozzi – Pontelo Construczioni Generali SPA. Primele firme sunt controlate de
Dorinel Umbrărescu, cel denumit
„Regele Asflatului”, iar celelalte trei au capital italian.
Valoarea totală a contractului, cu tot cu TVA, este de exact
5.097,890 lei, adică peste 50 de miliarde de lei vechi sau, dacă vreţi, mai mult de un milion de euro.
„Ideea mi-a dat-o un jurnalist prin SMS”, a spus miercuri seară
premierul Victor Ponta despre publicarea contractelor de deszăpezire, întărind anunţul anterior privind demiterea şefului CNADNR, dar şi a prefecţilor de Botoşani şi Neamţ. Cu sau fără companiile italiene, firmele lui Umbrărescu se ocupă, cel puţin pe hârtie, de deszăpezirea din aproape toată Moldova, având perfectate contracte şi pentru judeţele Iaşi, Galaţi, Bacău, Vaslui, Vrancea.
CITEŞTE ŞI:
"Regele asfaltului" şi-a bătut joc deszăpezirea de la Botoşani
Ancheta la deszăpezire se mută la Bucureşti fiindcă aici nu prea sunt acte de controlat