Nu au fost 1.000 cum s-a anunțat la amiază la conferința de presă, însă în jur de 500 de participanți au avut liberalii botoșăneni la protestul anunțat pentru luni, 20 noiembrie 2017.
Mulți dintre cei care au ajuns la sediul PNL din strada Teatrului erau oameni de prin comunele județului, veniți cu primarii lor.
Și evident că nu au lipsit liderii PNL, fie ei parlamentari, consilieri locali sau județeni sau persoane cu funcții politice în partid. Acțiunea de protest a fost încă din start una pe fond de zgomot, aerul serii fiind animat de zeci de vuvuzele și sute de glasuri.
Organizarea a fost una ca la carte și s-a respectat chiar și la intervalul de timp anunțat, adică aproximativ o oră, de la pornirea din fața partidului, până la citirea unui rezumat al moțiunii de cenzură, în fața Prefecturii Botoșani.
Pe traseu, participanții la marș le-au oferit botoșănenilor interesați să primească, pliante pe care erau trecute mesaje împotriva Guvernului PSD – ALDE și, bineînțeles la adresa lui Liviu Dragnea, poate cel mai de notorietate personaj politic la ora actuală.
Pasul a fost unul alert, în fața oamenilor fiind văzuți Cristian Roman împreună cu Viorel Iliuță, Gheorghe Sorescu, Verginel Gireadă și alții. Cătălin Flutur „s-a pierdut” undeva pe la mijlocul furnicarului de oameni cu steaguri și pancarte.
Singura oprire a fost în fața sediului PSD unde s-a încercat un soi de „regie” între aplauze ironice la modul de guvernare al social democraților și huiduieli cu „demisia”, „ciuma roșie” sau „DNA să vină să vă ia”. Cum nu s-a reușit o armonizare generală, s-a mers mai departe spre Piața Revoluției.
Acolo s-a dat citire moțiunii, s-au aprins luminițe, în ton cu „ultima modă” în materie de proteste și apoi oamenii au fost rugați să meargă în liniște acasă, fără să provoace incidente nedorite. Și așa au făcut.
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Tânărul din Botoșani care a lăsat chitara pentru medicină: E nevoie sa fim un exemplu
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024