Biletele la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul European de Tineret UNDER 21 au fost puse marţi în vînzare. Acestea acoperă integral locurile cu scaune de pe Stadionul Muncipal şi costă 10 lei indiferent dacă sînt la tribune sau peluză.
„Rugămintea mea este ca toţi cei doritori de bilete la acest eveniment să şi le procure din timp pentru că în ziua jocului nu mai vrem să vindem bilete”, ne-a declarat Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani, cel care coordonează organizarea partidei. Aceasta va avea loc marţi 12 octombrie de la 14:30 şi presupune alte îmbunătăţiri aduse arenei botoşănene. Astfel, printre altele, se vor monta 600 de scaune la Peluza Nord deoarece potrivit normalor UEFA 10% din capacitatea pe scaune a stadionului trebuie rezervată oaspeţilor, chiar dacă, deocamdată, Federaţia Română de Fotbal nu a primit confirmarea că naţionalia mică a Albionului va fi însoţită de suporteri. Totodată, va fi amenajat un cort pentru organizarea conferinţei de presă şi a fost deja mărită capacitatea sectorului destinat presei. „Tricolorii mici” evoluează vineri 8 octombrie în deplasare, la Norwich de la 21:30 cu reprezentativa similară a Angliei, returul fiind programat la Botoşani. Învingătoarea dublei manşe se califică la turneul final.
Un jucător curtat intens de FC Botoșani a ales totuși… pentru familie
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Un botoșănean a fost prins la volan fără a avea dreptul de a conduce
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Un botoșănean a fluturat la un miting organizat de AUR un steag rusesc - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Botoșănenii sunt așteptați la Târgul Mărțișorului
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Un șofer care a întors aiurea înhățat de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile