”Legea nr. 250/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”.
Această lege cu o denumire atât de ”simplă” este cea care a intrat în vigoare la 24 decembrie 2016, fiind un veritabil cadou de Crăciun pentru o sumedenie de angajați la stat, de la medici, asistenți medicali și tehnicieni dentari la farmaciști, biologi și infirmieri. Actul normativ se aplică și unităților de asistență socială care funcționează în cadurl administrației publice locale, însă în cazul Primăriei Botoșani ”darul” de la Parlament, care a adoptat legea, nu a ajuns nici până la această dată la destinatari.
Mai exact, personalul Serviciul Public Local de Asistență Socială (SPLAS) Botoșani care se încadrează în prevederile legii 250/2016 și-a primit în ianuarie salariile la același nivel dinaintea intrării în vigoare a actului normativ menționat. Este vorba de o parte a aparatului propriu de la SPLAS și de majoritatea angajaților celor trei centre care funcționează în subordinea acestuia: Centrul Social de Zi pentru Copiii Aflați în Situații de Risc Social, Centrul de Noapte și Creșa Municipală. O parte a acestor salariați sunt membri ai Sindicatului Impact, care a sesizat printr-o adresă Primăria și SPLAS Botoșani cu privire la neaplicarea creșterii lefurilor, amenințând chiar cu depunerea unei plângeri penale.
”Vă solicităm explicații cu privire la neaplicarea Legii nr. 250/2016 în termenul legal, iar în cazul neremedierii situației în cel mai scurt timp posibil pe cale amiabilă, ne rezervăm dreptul de a sesiza instituțiile abilitate, inclusiv plângere penală pentru cei care se fac vinovați de nerespectarea legii”,
Camelia Socianu, președinte Sindicatul Impact.
Vizat direct de acțiunea ”Impact”, directorul SPLAS Botoșani recunoaște că o parte a angajaților aparatului propriu și a celor trei centre amintite trebuie să beneficieze de o creștere a veniturilor, dar susține că actul normativ conține mai multe neclarități și, cum salariile sunt asigurate de Primăria Botoșani, pe 9 ianuarie a solicitat precizări cu privire la aplicarea legaii 250/2016.
”Nu este foarte clar formulat în lege și SPLAS Botoșani nu este singura unitate care nu a plătit salariile majorate pe decembrie. Și la Dorohoi, și la Iași este aceeași situație. Există un principiu al prudenței”,
Dorin Burlacu, director SPLAS Botoșani.
Acesta este stupefiat de prevederile legii, care duce la dublarea salariilor șefilor și la creșterea nesemnificativă a angajaților care desfășoară în general cele mai grele munci. În opinia sa, în spatele acțiunii ”Impact” sunt de fapt tocmai interesele șefilor cărora urmează să le crească substanțial salariile.
POST | SALARIU ÎN DECEMBRIE | SALARIU ÎN IANUARIE |
Asistent social principaL | 2.061 | 3.464 |
Educator | 1.863 | 2.113 |
Infirmier | 1.513 | 1.914 |
Șef Centrul de Zi | 3.055 | 6.555 |
Șef Centrul de Noapte | 2.907 | 6.325 |
Șef Creșa Municipală | 3.055 | 6.555 |
• Sumele sunt exprimate în lei, sunt brute și cuprind inclusiv sporurile
După cum se poate observa, dacă infirmierii și educatorii au parte de o creștere salarială de 250 – 400 de lei, șefilor de centre le cresc lefurile cu peste 3.000 de lei, cam de zece ori mai mult decât angajaților din subordine. Iar inechitățile nu se opresc aici. În cadrul aparatului propriu al SPLAS, lucrători care desfășoară exact aceleași activități, doar că sunt încadrați ca asistenți sociali, trebuie să primească salarii considerabil mai mari decât colegii lor care au statut de funcționari publici. Poate cel mai elocvent exemplu este cel al Autorității Teritoriale, care are patru funcționari publici și doi asistenți sociali. Cu toții îndeplinesc cam aceleași sarcini, dar salarii mărite primesc doar cei din urmă.
”Legea este profund strâmbă și creează inechități în sistemul nnostru. De 20 de ani, de când lucrez în administrația publică locală, am trecut prin atâtea reașezări de salarii, dar așa ceva nu am mai întâlnit. Dar noi vom pune legea în aplicare”,
Dorin Burlacu, director SPLAS Botoșani.
80.000 de lei lunar trebuie să plătească SPLAS Botoșani în plus la salarii ca urmare a aplicării legii 250/2016, ceea ce la nivelul întregului an înseamnă aproape 1 milion de lei.
Centrul Social de Zi pentru Copiii Aflați în Situații de Risc Social funcționează în Parcul Tineretului, într-o clădire reabilitată prin fonduri europene. 36 de copii din medii defavorizate vin zilnic aici pe la 12:00, primesc o masă caldă, își fac lecțiile cu ajutorul supraveghetorilor, iar pe la 16:30 părăsesc centrul. Unitatea are zece lucrători cărora salariul trebuie să li se majoreze cu sume cuprinse între 103 lei - inspectorul de specialitate și 3.500 de lei - șeful de centru. Acesta nu poate înțelege refuzul aplicării legii 250/2016 și îl ironizează pe directorul SPLAS.
”A uitat Legislativul să îi ceară părerea. Mă interesează de toți angajații, nu este doar problema mea, este a tuturor, că nu iau doar eu salariu. Și nu doar eu iau, că mai sunt și de la celelalte centre. Legea asta nu se aplică doar pentru șapte oameni din Centrul de Zi din tot SPLAS-ul, se aplică pentru mai mult personal (...). A uitat Legislativul să-l întrebe pe el dacă e strigător la cer sau nu, a uitat să-i ceară părerea ”,
Andy Murariu, director Centrul de Zi.
Acesta susține că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a plătit deja salariile conform legii 250/2016, iar șefii centrelor de plasament le-au primit mărite, acestea fiind la nivelul celor care ar trebui plătite șefilor de centre din subordinea SPLAS.
Amintita adresă a fost trimisă de ”Impact” în atenția primarului Cătălin Flutur, care însă a plecat în concediu.
”Știu de această problemă, a fost discutată într-o ședință de permanență, dl primar a spus că s-a primit această adresă de la Impact și i s-a răspuns că se vor plăti retroactiv drepturile bănești. Oricum, din câte am înțeles, impactul asupra bugetului va fi unul major”,
Marian Murariu, viceprimar Botoșani.
41% este procentul mediu de majorare a salariilor la SPLAS pentru angajații cărora li se aplică amintitul act normativ.
Șefii de centre vor avea astfel salarii mai mari decât primarul și viceprimarii.
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024