60 de pahare la o masă, sorbite în ceas de seară, la Rapsodia – VIDEO & FOTOGALERIE
Intrat anul acesta în rândul sexagenarilor, poetul, prozatorul şi dramaturgul Gellu Dorian şi-a aniversat cele şase decenii din viaţă printr-o carte intitulată sugestiv „Şaizeci de pahare la o masă”. Volumul care a văzut lumina tiparului la „Cartea Românească” cuprinde chiar 60 de poezii, de la „Primul pahar” (Osia) şi până la „Al şaizecilea pahar” (O altă secvenţă).
Pahare amare de viaţă
Apărută deja în mai multe judeţe, cartea a fost lansată vineri seară şi la Botoşani în prezenţa unor oameni de cultură din judeţ şi nu numai. S-a întâmplat într-un cadru mai puţin obişnuit cu astfel de evenimente, în restaurantul Hotelului Rapsodia, iar autorul tocmai asta a accentuat, că pentru el actul de cultură nu are nevoie de un spaţiu convenţional. După cum au remarcat mai mulţi critici literari, paharele lui Gellu Dorian sunt mai degrabă amare, reprezentând secvenţe de viaţă, care, aşezate una după alta, dau naştere unui veritabil jurnal de existenţă.
Invitat la lansare, profesorul doctor Mircea A. Diaconu, prorectorul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava s-a întrebat, asemenea lui Nicolae Manolescu, dacă nu se poate fără carte, fără cultură.
„Se poate, fireşte, dar cum? Sigur că, biologic, trăim şi fără cultură, dar acum? Şi spun asta pentru că am convingerea fermă că, de cultură, de carte, de educaţie, ţin foarte multe lucruri în societatea noastră şi sunt convins că, dacă s-ar face mai multă şcoală şi s-ar face cultură mai multă, atunci probabil că ar fi mult mai puţină violenţă şi pe stradă, şi în familie, şi peste tot. Chiar şi la televizor, şi chiar şi în Parlament, de ce nu?”, a afirmat Mircea A. Diaconu.
"60 de ramuri pe un trunchi, pe trunchiul poeziei"
Lansarea, care s-a făcut pe ritmuri de Mozart, aduse asistenţei de muzicienii de la „Melos” a strâns laolaltă mai mulţi poeţi, scriitori şi prieteni ai autorului.
„Fiecare pahar luminează o undă aparte, o semnificaţie aparte din sufletul arborescent al poetului. Am o impresie foarte clară că, de fapt, cele „Şaizeci de pahare la o masă” sunt ca 60 de ramuri pe un trunchi, pe trunchiul poeziei sale şi pe trunchiul poeziei noastre. Îl consider un poet care, atât de mult crede în poezie, încât această poezie l-a salvat în cele mai grele clipe”, a menţionat profesorul Dumitru Ţiganiuc.
Carte în memoria părinţilor
Autorul a dedicat cartea memoriei părinţilor săi, deşi iniţial nu intenţiona asta. Moartea mamei sale în luna februarie a acestui an i-a schimbat însă planurile şi la despărţirea de cea care i-a dat viaţă a hotărât să adune din poeziile scrise de-a lungul vieţii, încă din anii ’80, pentru a aduce oamenilor o lume care dispare încet şi care doreşte să fie păstrată în memoria sa şi a oamenilor care îi vor citi cartea.
„Eram într-un an de doliu şi nu aveam pornirea de a mă manifesta într-un astfel de mod. Cartea am lansat-o şi în alte oraşe, la Piatra Neamţ, la Bucureşti, la Bălţi şi am zis de ce să nu o prezint şi aici. Mă bucur să sunteţi aici, alături de mine şi gustaţi din aceste pahare ale acestei cărţi”, a spus Gellu Dorian. „Acum este atâta linişte aici, încât
paharele şoptesc la gura-nsetatului
ai cărui ochi adună toate imaginile
pe care nu toţi le pot vedea
chiar dacă ochii lor curg peste ele
ca ploile peste oraşul dispărut în cer”. … Acesta este finalul ultimului dintre cele „Şaizeci de pahare la o masă”. (S.B.) [[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL : La un pahar de viaţă dulce-amăruie cu poetul Gellu Dorian