În cursul nopţii trecute, în jurul orei 02.45, în timpul activităţilor de patrulare pe raza oraşului Bucecea, poliţiştii din localitate au oprit în trafic pentru control, pe DN 29 C, un autoturism marca Fiat care se deplasa pe relaţia Vîrfu Cîmpului – Bucecea – Botoşani.
La volanul autoturismului a fost identificată conducătoarea auto A. MIRELA, de 32 ani, din satul şi comuna Lunca, judeţul Botoşani.
Cu ocazia controlului vehiculului, în porbagajul acestuia, au fost identificate 670 pachete cu ţigări de provenienţă Republica Moldova, pentru care conducătoarea auto nu deţinea documente legale de provenienţă sau de însoţire a mărfii.
Faţă de conducătoarea auto s-a dispus sancţionarea contravenţională conform prevederilor Legii nr.12/1990 care reglementează unele activităţi comerciale ilicite, întreaga cantitate de ţigări identificată, evaluată la 3350 lei, fiind confiscată.