Județul Botoșani și așa sărac și cu un scăzut nivel de trai a fost crunt lovit de secetă în vara anului 2016. O secetă cum nici cei mai bătrâni agricultori nu au mai întâlnit. Luni de zile, pompierii au cărat apă în localitățile afectate. S-a ajuns la situația în care vacile alergau după mașina roșie a ISU care aducea lichidul vital.
Luni, la Prefectură s-a reunit din nou Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. S-a votat pentru adoptarea unei hotărâri prin care Ministerul Afacerilor Interne să și dea acordul pentru declararea stării de alertă în 26 de unități administrativ teritoriale de la Botoșani: 24 de comune și 2 orașe.
Starea de alertă este valabilă pentru 30 de zile în următoarele localități: Flămânzi (satele Chițoveni și Prisacani), orașul Darabani, comunele Adășeni, Avrămeni, Blândești, Concești, Coțușca, Dîngeni, Dimăcheni, Havârna, Hănești, Hilișeu-Horia, Manoleasa, Mihăileni, Mihălășeni, Mitoc, Nicșeni, Păltiniș, Rădăuți-Prut, Stăuceni, Șendriceni, Știubieni, Văculești, Viișoara, Vlădeni și Vlăsinești.
”Avem și 21 de localități care nu au răspuns solicitărilor noastre. Înseamnă că din punctul dlor de vedere, ca reprezentanți, ca și conducători ai unităților administrativ teritoriale, tot ce înseamnă secetă pedologică din punctul dlor nu există, înseamnă că nu au nici o problemă. Țin să informez că acest material deja a ajuns la București. Din punctul meu de vedere este pur și simplu o listă de reacție a conducătorilor respectivi”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
70.000 de oameni și 250.000 de animale au fost afectați de secetă la Botoșani.
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024