Șase bazine vor fi în total în parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa, aici fiind incluse și piscinele interioare și exterioare dar și cel de dimensiuni olimpice, prevăzut cu trambulină. De asemenea, vor exista și șase tobogane de mari dimensiuni, interioare și exterioare.
Unul dintre tobogane pornește de deasupra construcției unde se află piscina acoperită, intră în imobil, după care iese în exterior pentru că, mai jos să reintre în bazinul interior. Un al doilea tobogan circular este de asemenea proiectat pentru interior și pentru exterior. În proiect mai sunt prevăzute alte patru tobogane care sunt însă doar exterioare.
”Ca și număr de piscine avem un bazin de dimensiuni olimpice care pleacă de la 1,40 m până la 4 metri în zona de aterizare, un bazin de aterizare tobogane exterior, sunt patru tobogane care aterizează numai pentru zona de plajă, piscina de agrement interioară cu tobogane interioare, pleacă de pe casă de la 8 metri și aterizează în interior, în piscină. Separat adițional mai avem un bazin de înot contra curent, un bazin de hidroterapie, un bazin de hidromasaj. Toate astea adunate au undeva la 3.000 de mp de apă”
Adi Dumitraș, manager de proiect Electro Alfa
Bazinul de dimensiuni olimpice are culoare de separație și marcaj, trambulină de sărit dar și block-startere pentru competiții. În total, cu tot cu râul de rafting și lac vor fi 8.000 de metri pătrați de luciu de apă. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024