Iarbă transformată în noroi, instalaţia nu este pornită
Sâmbătă, la ora disputării meciului, se înregistra – 1 grad, iar gazonul arăta mai prost ca niciodată în acest an. Pe mai multe porţiuni iarba era înlocuită cu noroi, mai ales spre linia de fund dinspre peluza Marian Crudu. Iar aceasta în condiţiile în care proiectul de reabilitarea a arenei derulat în vara acestui an, care s-a axat pe construcţia nocturnei, a inclus şi realizarea unei instalaţii de încălzire a câmpului de joc. Energobit, antreprenorul general al investiţiei, a cedat lucrarea unei firme din Ardeal, care şi-a terminat la timp treaba, numai că la partida de sâmbătă instalaţia de încălzire nu a fost pornită. A nins, s-a strâns zăpada şi s-a ajuns în situaţia în care inclusiv jucătorii au dat la lopată.
Prea mulţi bani pentru încălzirea gazonului
Deşi s-au investit 200.000 de euro în respectiva instalaţie, oficialii de la Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) şi de la FC Botoşani evită pornirea acesteia din cauza costurilor. Potrivit directorului DSPSA, o singură oră de funcţionare a instalaţiei presupune un consum de 700 kwh. Astfel, la o utilizare permanentă, s-are ajunge la costuri lunare de circa 25.000 de euro.
„De aici se pot face calculele. Atât timp cât dimineaţa şi noaptea sunt 0 grade, iar la amiază temperatura urcă la 10 grade nu este un motiv să pornim instalaţia. Pornim când îngheaţă, când este bocnă”, ne-a declarat
Eugen Ţurcanu, director DSPSA.
Costurile ar trebui suportate de club, nu de municipalitate
Şeful DSPSA a precizat totuşi că decizia finală privind pornirea
instalaţiei de încălzire a gazonului de pe
Stadionul Municipal aparţine conducerii
FC Botoşani, în baza unui contract de închiriere prin care clubul şi-a asumat cheltuielile cu energia consumată cu nocturna şi încălzirea terenului.
„N-a fost pornită fiindcă n-a fost terenul îngheţat, ne-am consultat cu specialiştii, eu sper ca atunci când o să fie terenul îngheţat suprafaţa să arate cum trebuie”, a afirmat imediat după partida de sâmbătă
Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani.
Ce se va întâmpla în viitor?
„A fost vremea neprielnică, sper ca, dacă ne va ajuta vremea, până la jocul Suceava - Petrolul (joi, 30 octombrie - n.r.)
suprafaţa să arate bine pentru că întâlnim apoi CFR-ul şi Steaua şi avem nevoie de un teren bun pentru că noi suntem o echipă preocupată de joc şi vrem să jucăm fotbal, nu suntem o echipă care să distrugem”, a mai spus
Cornel Şfaiţer.
Întrebat de ce s-au mai băgat atâţia bani într-o instalaţie dacă nu este utilizată fiindcă e scumpă,
Eugen Ţurcanu a răspuns că,
„a fost criteriu de omologare”, adică s-a investit fiindcă altfel
FC Botoşani nu putea evolua pe
Stadionul Municipal în Liga 1.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
S-a găsit soluţia "minune" ca FC Botoşani să joace acasă şi fără nocturnă: Vom juca acasă fără nici o problemă
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
8.000 de oameni pe Municipal, primarul a tăiat panglica la nocturna muncită de alţii – GALERIE FOTO
Montarea instalaţiei de încălzire a gazonului