Depozitul de la Polul Nord, numit și Depozitul Apocalipsei, este cel mai mare depozit de gene de seminţe ridicat vreodată pe Pământ. Un congelator invincibil pentru a proteja cele mai preţioase seminţe ale lumii.
900 de eșantioane de semințe au fost transferate de la Banca de Resurse Genetice Vegetale ”Mihai Cristea” din Suceava.
Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava poartă numele lui Mihai Cristea, academicianul născut în Cucorăni, județul Botoșani, cercetătorul care s-a stins din viață la sfârșitul lunii februarie 2022.
Mai mult, la conducerea Băncii de Gene se află în prezent tot o botoșăneancă, Silvia Străjeru.
900 de eșantioane de semințe au ajuns în Depozitul Apocalipsei din arhipelagul Svalbard, teritoriul insular din Oceanul Arctic.
Acolo există cel mai mare depozit din lume, denumit Banca Băncilor. Un depozit care are menirea de a salva planeta în cazul în care s-ar afla într-o situaţie catastrofală. România are deja adunată o contribuţie semnificativă la banca seminţelor din arhipelagul Svalbard, aflat între Norvegia şi Polul Nord.
Se numeşte Doomsday Vault, este situat în insula Spitsbergen şi este cel mai mare depozit de gene de seminţe ridicat vreodată pe Pământ, potrivit click.ro. A fost proiectat ca un congelator invincibil pentru a proteja cele mai preţioase seminţe ale lumii.
Inaugurat în 2008, are o înfăţişare demnă de filmele science fiction. Este săpat direct în stâncă, iar camerele de depozitare sunt situate la circa 100 de metri în interiorul muntelui, sub un strat de rocă gros de 40 până la 60 de metri.
Cetatea arctică, unde România, alături de alte 90 de state, depozitează cu regularitate eşantioane de seminţe are menirea de a salva omenirea de la foamete în caz de război, accident nuclear, pandemie sau catastrofă naturală.
Schimbările climatice au impact devastator asupra culturilor, iar specialiştii consideră că băncile de gene sunt cheia supravieţuirii agriculturii. În cazul deteriorării sau distrugerii unei culturi, ele pot fi salvate de la pieire cu ajutorul acestor seminţe „de rezervă” din Seiful arctic.
Ţara noastră este printre cele 91 de state depozitare şi are o contribuţie semnificativă prin Banca de resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” din Suceava. Până în prezent a depus aproape 900 de eşantioane de seminţe la aşa-numitul Seif al Apocalipsei, dintre care peste 250 sunt sută la sută româneşti, conform digi24.ro.
S-au depus eşantioane de grâu, fasole, orz, ovăz, mazăre, secară, ardei, mărar, castravete, dovleac, in, salată, busuioc, mac, pătrunjel, cimbru, muştar, roşii, porumb.
Toate acestea sunt colectate din peste 1.500 de localităţi din toate judeţele ţării, potrivit datelor institutului din Suceava.
Săptămâna trecută au fost depozitate 45.000 de mostre de seminţe de la 13 bănci de gene din cinci state. Pentru prima oară de la inaugurare, la Seiful global au participat şi Irak, şi Uruguay cu 418 mostre de seminţe de specii sălbatice. Seiful arctic deţine acum peste 1,2 milioane de eşantioane de seminţe.
Înființarea Băncii de Gene, dar și funcționare acesteia, se leagă numele acestui botoșănean din elita cercetării.
Mihai Cristea, născut în Cucorănii Botoșanilor, este cel care a înființat Banca de Resurse Genetice Vegetale la Suceava, una dintre cele mai spectaculoase instituții din ultimul secol, instituție pe care astăzi o conduce botoșăneanca Silvia Străjeru.
Banca de Resurse Genetice Vegetale sau "moștenirea bio-culturală a poporului nostru", după cum o numește Silvia Străjeru, reprezintă un tezaur care păstrează nealterate și nemodificate semințele țărănești tradiționale din toate soiurile care se cultivă în prezent în țara noastră.
Banca de Gene Suceava deține astăzi o colecție de aproape 10.000 de populații tradiționale, colectate în timp din toate județele țării.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024