Botoşanii de altădată
A fost odată ca niciodată: Copilăria în opinci, joaca în marginea tranșeelor sau pe maidanul Botoșanilor de odinioară

Și oamenii mari au fost mici. Iar poveștile sunt adesea adevărate lecții de viață. Într-o zi de 1 Iunie, vă invităm să privim către oamenii mari care au fost odată copii. Artiști, scriitori, medici, profesori și copilăriile lor de demult.

1 Iunie este un bun prilej pentru a vorbi despre copii și copilărie, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus, care a bulversat întreaga societate, de la cei mai tineri la cei mai vârstnici.

 

S-a vorbit îndeosebi despre presiunea fizică a autoizolării la care au fost supuși cei mici. Specialiștii au adus argumente prin care au și semnalat, de altfel, vulnerabilitățile existente și dobândite, care pot duce la exacerbarea riscurilor preexistente, și vorbim aici despre sărăcie, accesul la sănătate, educație și servicii sociale.

 

Un raport al UNICEF realizat în vremea pandemiei aprofundează capitolul vulnerabilităților, identificând chiar mai multe, de la traiul în gospodării multigeneraționale (cu bunici, străbunici chiar) sau în familii monoparentale. La care se adaugă o alta, cea a locuințelor supraaglomerate.

 

Pornind de la contextul pandemic, alăturându-l și pe cel al zilei de 1 Iunie, vă propunem astăzi o călătorie în timp, un drum imaginar în deceniile 4, 5 și 6 ale secolului trecut. Chiar dacă pare a fi un timp al cărților de istorie, să nu uităm că în el au trăit, au iubit, au plâns părinții sau bunicii noștri.

 

În acel timp nu existau vulnerabilități, nimeni nu părea interesat de presiunile psihice asupra copiilor. Se discuta, în schimb, despre război, foamete, colectivizare, rație la alimente. Copiii se jucau în tranșee, scriau pe tăblițe, alergau pe maidan și miroseau curioși țeava de eșapament a primelor mașini care intrau în oraș.

 

 

Leon Dănăilă: ”Cu noroiul printre degete, în noroi până la genunchi, am muncit la plug”

 

Academician, medic renumit pe plan mondial, Leon Dănăilă s-a născut în anul 1933. A depășit recorduri în medicină, a dărâmat bariere, a depășit limite. A crescut într-o familie cu trei copii. Țărani la coarnele plugului.

 

”Tata nu ştia nici să scrie, nici să citească, dar era foarte întreprinzător. Voia să ajungă primar. L-am învăţat noi, copiii, să se iscălească”, povestește medicul Leon Dănăilă, astăzi în vârstă de 87 de ani.

 

 

Omul care, astăzi, figurează în lista celor 500 de personalități din lumea întreagă care au marcat secolul XX, spune că nu i-a plăcut la școală.

 

”Mă duceam mai silit, mai nu ştiu ce… Lucrând la câmp foarte mult când mă duceam la şcoală profesoara mă scotea la lecţie. Eu nu prea ştiam şi atunci mă bătea cu linia la palmă. Veneam acasă şi părinţii se uitau în carnetul de note. Aaa, uite că n-ai învăţat. Iar mă băteau. Mă gândeam: Doamne, cum să fac eu să scap de coşmarul ăsta? La şcoală mă bat, acasă la fel. Şi mă ascundeam într-un lan cu porumb şi aşteptam până le dădea drumul copiilor de la şcoală. Atunci ieşeam şi eu. Mă întrebau părinţii: „Ai fost la şcoală?“ „Am fost, cum să nu!“ Până au aflat şi chestia asta. După ce am terminat şcoala primară, mi-au spus părinţii: „Vrei să mergi la liceu sau rămâi acasă să munceşti?“. Eu m-am gândit: oo, mizeria, noroiul de acasă. Am zis: „Mă duc la liceu“. Am intrat la liceu la Dorohoi. Am învăţat pentru examenul de admitere de frica muncii îngrozitoare de la câmp. Când am intrat şi la Medicină, la Iaşi, părinţii au început să plângă. Nu de bucurie că am reuşit. De oftică, fiindcă rămâneau fără mine la muncile câmpului”.

 

Prima amintire din copilărie e legată de coarnele plugului.

 

”De cum se dezgheţa mergeam la arat pentru grâul de primăvară. Pământul era pe jumătate îngheţat şi eu mă duceam desculţ. Nu umblam pe atunci cu încălţăminte. Cu noroiul printre degete, în noroi până la genunchi, am muncit. Aveam vreo 7-8 ani, dar eram puternic şi rezistent. N-am răcit niciodată”.

 

 

Victor Hreniuc: Copilărie pe marginea tranșeelor

 

Victor Hreniuc, printre cei mai importanți pictori ai Botoșanilor, s-a născut în vremea în care avioanele vuiau și scuipau bombe ucigătoare, când bărbații se pierdeau în țărna războiului, iar copiii nimereau, în joaca lor timidă, prin tranșee.

 

A venit pe lume în 1942, în Milișăuții Sucevei. Era al treilea copil dintre cei opt ai familiei Hreniuc. Pe când avea doar doi ani, familia a plecat în refugiu, de unde s-a întors peste alți doi ani.

 

 

Își amintește apoi cum, copil fiind, se juca în tranșeele de pe lângă casă, umblând de-a v-ați ascunselea prin cazematele de sub pământ rămase în urma soldaților. Trecuse războiul, dar peste tot găseau cartușe. A urmat marea secetă, cu foametea care mușca întocmai ca războiul.

 

Scria pe tăbliță, iar școala era pentru cei mai mulți dintre copii o adevărată sărbătoare. În acele vremuri, în care arar vedeai un petec de hârtie, în care creioanele erau o raritate, Victor Hreniuc a prins drag de desen.

 

 

Teodor Valenciuc: Refugiu și sărăcie lucie

 

Pictorul Teodor Valenciuc s-a născut în 1930, în Știubienii Botoșanilor. Era mezinul unei case cu patru copii. În familia Valenciuc, mama nu știa carte. Tatăl, care își pierduse de timpuriu mama și crescuse greu alături de cei șase frați, învățase a scrie și a citi târziu, în timpul războiului.

 

Însă lipsa de carte nu le-a știrbit nicicum omenia, nici dragostea față de copii.

 

 

"Eu credeam că toată lumea era într-un fel de armonie, așa cum era la noi. La noi era o înțelegere și vorbă frumoasă între părinți, ceea ce ne-a determinat și pe noi să fim atenți. Un bun simț total. Și încrederea lor că, atunci când am plecat la școală, vom învăța carte. Noi, rând pe rând, ne-am dovedit a fi școlari conștiincioși", povestește Teodor Valenciuc.

 

Era sărăcie lucie. Lumea mergea către un nou război.

 

Fiind mezinul familiei, prindea greu rând la opinci, astfel că iarna de cele mai multe ori era nevoit să rămână singur acasă. Nu se plictisea. Cobora clopotul din pod și, pitit sub masă, ținea câte o slujbă strașnică.

 

Tot atunci începe a desena.

 

Copilăria anilor 40-50 a fost una a încercărilor crunte, a fugii din calea războiului. La 14 ani a părăsit casa natală și a plecat în refugiu tocmai la Craiova, unde a stat un an întreg.

 

Își amintește și azi bombardamentele și răpăielile de mitralieră.

 

 

Aristide Zub: ”Jumătate de zi mergeam la şcoală, jumătate de zi cu oile”

 

Aristide Zub, fratele academicianului Alexandru Zub (născut în 1936, în satul Maghera, Vf. Câmpului), povestește despre vremurile în care copiii erau pregătiți anume de părinți pentru a face față greutăților de mai târziu.

 

"Academicianul de azi a păscut şi el, alături de mine şi de Ştefan, alt frate al nostru, oile", spune prof. Aristide Zub.

 

Exemplul, spune Aristide Zub, pornea de la rege, care era pus să muncească alături de alți copii.

 

 

”Tata a ştiut să ne pună pe toţi la muncă! De mici am muncit. Astăzi fiecare vrea să îşi ocrotească tot mai mult şi în mod exagerat copilul, nu îl pregăteşte pentru condiţii posibil mai grele care pot veni. Atunci nu era, în sistemul nostru formativ şi al şcolii, să scuteşti pe cineva ca să o ducă mai bine, să nu străbată greutăţile. Dimpotrivă, erai implicat în greutăţi ca să te formezi. Era un lucru general în societatea de atunci. Începând de la rege, care era pus să muncească şi să înveţe alături de alţi copii din ţară. Trebuia să ştie şi o meserie. Fiecare aveam misiunea noastră. Academicianul de azi a păscut şi el, alături de mine şi de Ştefan, alt frate al nostru, oile”.

 

Munca nu a avut drept consecință abandonul școlar. Dimpotrivă.

 

”Au fost vremuri plăcute, chiar dacă jumătate de zi mergeam la şcoală, jumătate de zi cu oile”.

 

 

Marcel Mănăstireanu: Maidanul copilăriei și primele figurine în colbul drumului

 

Sculptor, pictor, un artist care și-a pus amprenta pe urbea natală, dacă ar fi să amintim aici doar Rotonda personalităților din parcul Mihai Eminescu din Botoșani, compusă din 15 lucrări reprezentând scriitori, istorici, botaniști sau pictori.

 

Artistul, născut în anul 1950, a copilărit pe maidanul orașului, unde astăzi se află Parcul Tineretului.

 

Viața pe maidan poate fi ușor derulată ca un scenariu de film. Ochii copilului știau să se bucure și aproape nimic nu reușea să tulbure frumusețea vieții. Nu aveau bani, dar la fiecare casă grădinile se făleau cu roadele sănătoase. Pâinea, care mai târziu începuse a se da pe cartelă, se ungea cu ulei nerafinat și se amesteca în burțile pruncilor cu castraveții fragezi și zemoși. Ear de ajuns pentru copiii dornici mai mult de libertate, de joacă, de poznele care îi aduceau la disperare pe părinți.

 

 

Acolo, pe maidan, era locul de joacă al copiilor de evrei, greci, lipoveni, chiar și o familie de unguri.

 

Era copil când a frământat primul boț de argilă. Pentru că puține străzi erau pietruite, când ploua, pământul negru se mătura și ieșea la suprafață argila.

 

”Noi, copiii, luam argila aceea, o frământam și făceam fel de fel de figurine. Nu eram eu cel mai talentat, erau fete, băieți de vârsta mea care modelau. Nu era unul care să nu modeleze! Mie îmi plăcea în perioada aceea să fac mașini, care erau și foarte rare. Apăreau camioane pe maidan și noi ne adunam, miroseam la toba de eșapament – nu ne dădeam seama că e toxic, trăgeam cu nasul acolo! – iar eu când descopeream o piesă nouă gata, o adăugam la modelul meu. Aveam 5-6 ani. Așa am început. Apoi, mai târziu, a apărut și plastilina. Dar cum noi eram toți săraci...".

 

Tot acolo, pe maidan, i-a văzut prima dată pe Vasilache și Mărioara, păpușile de la abia înființatul Teatru de păpuși, care iscau hohote de râs, atât de îndrăgite de târgoveți încât, peste vreo 20 de ani, Teatrul de Păpuși avea să primească numele Vasilache.

 

 

Corneliu Dumitriu: ”Oamenii de azi au păstrat foarte puţin sau nimic”

 

Pictorul Corneliu Dumitriu s-a născut chiar de 1 iunie (1954). Era al zecelea copil al familiei Dumitriu. S-a născut pe vremea când țara se refăcea după război. Dar se instalase o nouă molimă, stalinismul, cu colectivizarea şi tot ce decurgea din ea.

 

Părinții erau din Rădăuţi-Prut. La doi pași de apa Prutului. O lume care fascina, o lume care, privită prin ochi de copil, devenea una a fabulosului și al ludicului deopotrivă.

 

”Am devenit conştient de Prut cam din perioada grădiniţei. Nu aveam voie să ne apropiem, nu aveam voie să arătăm cu degetul către cei din partea cealaltă. Îmi aduc aminte o lecţie de desen, când învăţătoarea ne-a scos la cimitir, cimitirul fiind exact pe malul Prutului. O privelişte extraordinară. O atracţie extraordinară era însuşi faptul că nu aveam voie să ne apropiem de zona de graniţă. Era un adevărat mister, o imensă insulă cu tot felul de animale fabuloase pentru noi. Nişte lupi roşii foarte mari, de vreo doi metri lungime, nu am mai văzut în viaţa mea, îi vedeam împuşcaţi de grăniceri. La inundaţii veneau fel de fel de animale ciudate, mistreţi căprioare...”.

 

O zonă absolut fascinantă pentru cei mici care se va regăsi, mai târziu, în pictura lui Corneliu Dumitriu.

 

 

Atmosfera din casă? Cum păstrează sufletul unui copil, peste decenii, un timp care la prima vedere purta doar semnele sărăciei și ale instabilității de orice fel?

 

”Oamenii erau foarte interesanţi. Se vorbea în şoaptă, se cântau melodii care erau interzise... Sunt uimit şi astăzi de aceste amintiri. Se cântau arii din operetă! Privesc acum şi nu înţeleg ce s-a întâmplat cu lumea aceea. Oamenii de azi au păstrat foarte puţin sau nimic. Mama știa foarte multe lucruri. Era o cultură populară transmisă din om în om, o cultură vie. Era plină de tot felul de ghicitori, de glume. A avut foarte mare încredere în mine pentru că a văzut că eram tentat să citesc. Tata m-a molipsit de lucrul acesta, mă trimitea mereu la biblioteca din sat”.

 

 

Victor Teișanu: Trecerea de la lingura de lemn la cea metalică

 

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, o voce care s-a impus în ultimii ani în critica literară, un neobosit cititor de carte.

 

Pentru scriitorul Victor Teișanu, copilăria anilor 50, într-un Darabani ce nu devenise oraș, a fost marcată de frământările din țară care urcaseră până în nordul Botoșanilor.

 

 

Bunicul luptase la Mărășești. Tatăl în al Doilea Război Mondial, prizonier în lagărul bolșevic. S-a împotrivit revenirii în țară pe tancurile celebrelor divizii prosovietice. S-a opus și colectivizării. Decizii care nu au rămas fără repercusiuni asupra familiei sale.

 

”Copilăria mi-a fost, fără îndoială, marcată de atmosfera acelor evenimente, repercutate și în calitatea condițiilor de trai ale familiei. Pe urmă a contat mult și factorul topografic. Izolarea Darabaniului de restul (și mai ales centrul) țării s-a transmis, prin conducte misterioase, generatoare de involuntare solitudini, și în construcția mea sufletească. Amprenta de contemplativ, ca și teama de necunoscut, dar cu gândul totuși la măreția și strălucirea lumii dezlănțuite, în izbitor contrast cu muțenia și starea de eternă așteptare care mă înconjurau, au produs până la urmă ceea ce sunt și astăzi”.

 

Victor Teișanu își amintește, însă, că în familia sa un loc important l-au ocupat cărțile.

 

”În casă predomina încă vechea civilizație a lemnului, cu laițe, ciubere, donițe, cofe, solnicioare și linguri din carne de arbori. Îmi amintesc bine de solemnitatea unui moment reformator în familie: trecerea de la lingura de lemn la cea metalică, neurmată însă, imediat, și de înlocuirea arhaicei străchini cu farfuria. Așa că impactul modernizării și înrobirea față de tehnologii, care au urmat, nu puteau decât să producă incomensurabile traume, cele mai multe imposibil de vindecat. E o suferință care durează, avându-și obârșia în dualitatea dramatică a ființei, scindată între atașarea nativă de valori ancestrale și nevoia presantă de racordare la mereu schimbătorul cotidian”.

 

 

Leonard Azamfirei: ”A fost vremea în care am descoperit bucuria cititului, uneori clandestin…”

 

Medic, profesor universitar doctor, rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. S-a născut la Botoșani, în 1967.

 

O copilărie legată doar cronologic de perioada comunismului a trăit Leonard Azamfirei, întrucât, ”la vârsta respectivă, înțelegerea și orizonturile erau diferite”.

 

 

Actualul rector al uneia dintre cele mai importante universități de medicină din România spune că școala de atunci i-a insuflat un spirit competitiv, de acțiune, care ulterior i-a folosit.

 

”Am învățat atunci, cu mintea de copil, că oportunitățile nu trebuie ratate”.

 

”A fost vremea în care am descoperit bucuria cititului, uneori clandestin, la lumina lanternei, alteori pe câmp, întrucât părinții mei aveau animale. Tot atunci am învățat, provenind dintr-o familie cu valori creștine bine conturate, importanța de a avea câteva principii de viață la care nu trebuie renunțat niciodată”, spunea într-un interviu prof.univ.dr. Leonard Azamfirei.

 

 

(Foto: stiripozitive.eu)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Castelul de pe deal, ruina în care sătenii așteaptă să își aline bătrânețea: ”Erau oameni buni cu țăranii, tare buni” – FOTO & VIDEO
A trecut de un război, dar a fost devastat de sătenii care, în holul castelului, au aruncat în flăcări întreaga bibliotecă. Preluat de comuniști, apoi părăsit și ros de scurgerea nemiloasă a timpului, astăzi străjuiește dealurile ca o fantomă a unui trecut pe care îl mai povestesc doar bătrânii satului. Bătrâni care așteaptă să se petreacă ceea ce se zvonește de o vreme: că la castel se va înființa un azil de bătrâni…
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO
Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO
Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
Povestea neștiută a primilor angajați ai Filarmonicii, directorul a făcut preinfarct, mărturii din prezent: Astăzi mi se pare o nebunie desăvârșită
Nebunia frumoasă a unor visători avea să le ofere botoșănenilor decenii întregi de muzică. Istoria a consemnat, de-a lungul vremii, succese și momente extraordinare, cu invitați celebri și un repertoriu pe măsură.
Ceaușescu supărat că poporul folosește prea mult detergent, MINUNEA din ogradă la care țăranii nu au renunțat nici astăzi
De luni bune, cuvinte precum dezinfecție, dezinfectant, spălat pe mâini, igienă, precauție sunt tot mai des folosite, fie că vorbim despre mediul familial, privat sau cel public (media sau rețele de socializare).
Fetița din necropola de la Mihălășeni, singurul caz de trepanaţie pe un craniu de copil din România
Copila a supravieţuit postoperator peste un an de zile. Cazul este unic în România și, se pare, și în zona balcanică, fiind consemnat în tratatele de istorie a medicinei.
Comoara de sub casa Poetului de la Ipotești, scoasă la lumină după aproape 2.000 de ani
Istoria casei de la Ipotești este una care ar putea face, singură, subiectul unei cărți.
Ordinul activistului de partid sau cum a decis tovarășul Duminică soarta unei importante instituții: ”Mi s-a întunecat în faţa ochilor. Mi-am închipuit că…”
Un activist de partid a fost, într-un moment important din istoria culturală a orașului, omul potrivit la locul potrivit, spun istoricii.
Loading...
Copiii Revoluției vs. elevii din anul COVID: Dorințe de 1 Iunie, de la ”să-mi aducă părinții blugi din străinătate” la ”să se oprească circulația mașinilor”
În septembrie 1989 pășeau în școală purtând la gât cravata roșie, ”pentru gloria poporului şi înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului”. Nimeni nu se gândea atunci că, peste doar trei luni, lumea veche se răsturna pentru a face loc alteia: cea în care aveau să trăiască, peste ani, copiii și nepoții lor.
Țărani băgați în dube în toiul nopții după ce i-au pus pe fugă pe oamenii lui Gheorghiu-Dej: ”Afară cu bolșevicii, n-avem nevoie de comunism!”
Milițienii, însoțiți de securiști, au înconjurat satul și, în miez de noapte, au început arestările. Oamenii ”erau scoși în izmene” din case, aruncați în dubă și duși direct la Securitate. Și astăzi, după mai bine de 70 de ani, în sat parcă mai bântuie teroarea acelei veri.
30 de ani de la Podul de flori, ziua în care botoșănenii și basarabenii s-au încins în horă în apa Prutului: ”Tată, mi-ai promis că-mi arăți români. Care-s ei?” - GALERIE FOTO
Pe 6 mai 1990, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică desface sârma ghimpată și românii de pe ambele maluri ale Prutului se întâlnesc. Entuziaști și plini de nădejde că a venit vremea întoarcerii acasă. Speranță deșartă, după cum se va vedea…
Povestea primului bust al lui Eminescu: 600 de studenți au asistat la dezvelire, defilare cu călăreți și muzică militară pe străzile orașului
Probabil că pentru prima dată, în cei peste 150 de ani de când există, Parcul ”Mihai Eminescu” este pustiu în cea mai frumoasă perioadă a anului, atunci când natura oferă cel mai frumos spectacol.
Medicii care au înfruntat moartea: ”Botoșani a înregistrat o scădere simțitoare a numărului de locuitori și paralizarea vieții economice și sociale”
Botoșanii nu au fost ocoliți de nenorociri. Însă aceste ținuturi au avut parte, în istorie, de ceva mai puternic decât orice epidemie: oameni valoroși care au înfruntat boala, care au dat piept cu moartea.
Loading...
Istoria la feminin: De la Cornelia din Moldova la mucenița din Petru Vodă
Au fost mame, soții, iubite. Au fost medici, poete, artiste, creatoare de cuvânt și de frumos. Au suferit pentru Hristos. Din umbra timpului, străbat uneori până la noi prin faptele lor trecute.
Instituție de prestigiu încă necunoscută după aproape 70 de ani de activitate? Dacă nu ar fi avut loc atunci, nu știu dacă s-ar mai fi produs cândva
Istoria nescrisă creează confuzii. Însă atunci când și puținele date scrise conțin erori situația devine de-a dreptul dramatică pentru biografia unei comunități, a unui oraș.
Mărturii din iadul exterminărilor politice: ”Când mi-a văzut chipul schimonosit de durere, s-a luminat”
Închisoarea de la Botoşani a fost loc de exterminare a celor care, într-un fel sau altul, se opuneau regimului comunist.
”Aşa a debutat Enescu în viaţa mea, cu un unu la muzică, în cea de-a doua clasă a Liceului Laurian”
Cu greu ne putem imagina astăzi că pe scândura Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani au jucat Calboreanu, Birlic, Tănase, Vraca, Bulandra. Că pe scena micului oraş moldav au urcat pentru a cânta Enescu, pentru a conferenţia Iorga.
Agaftonul Domnului Eminescu: Plâng pentru vărul meu, că a avut o viaţă zbuciumată şi a murit de tânăr! - GALERIE FOTO
În cimitirul de la Agafton odihnesc astăzi maicile Olimpiada, Sofia, Fevronia, surorile Ralucăi Eminovici, mama poetului, dar și Xenia, verișoara lui Mihai.
După 30 de ani, despre ce a fost sau n-a fost la Botoșani: Nu vedeţi că ne schimbăm cu totul? Asta-i revoluţie, băieţi, ţineţi-vă bine!
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.