Botoşanii de altădată
Artistul care a pictat îngerii cu aureole negre și muza ”inspiratoare” care s-a călugărit: ”Pentru moldoveni e un mare câştig, pentru botoşăneni e o reală mândrie”

Botoșaniul deține tezaure inestimabile, dar și locuri care încă ne oferă povești, istorii, întâmplări. Prea puțin cunoscute, de prea puțini aflate.

Ipotești. Două biserici, o casă memorială, un muzeu, o bibliotecă națională, un lac plin de poezie, pe care ”nuferi galbeni îl încarcă”. Și picturi nemaiîntâlnite, cu personaje al căror destin a cotit imprevizibil pe cărări duhovnicești.

 

S-a scris foarte mult, în ultimele decenii de libertate, despre îngerii cu aureole negre de la Ipotești. Însă prea puține se știu astăzi despre cel care a executat aceste picturi.

 

Un profesor universitar născut în Stâncești - Petru Remus Troteanu. Alături de el s-a aflat cea pe care mulți au considerat-o a fi ”inspiratoarea figurilor îngerești” - Veronica Constantinescu. O tânără născută în Trușești, fostă studentă a profesorului, care la scurt timp după popasul ipoteștean se va călugări și va deveni apoi stareța uneia dintre cele mai importante mănăstiri din Moldova.

 

 

Spațiul eminescian

 

Ipoteștii sunt, dincolo de sigiliul eminescian pe care îl poartă, un tărâm încă nu pe deplin cunoscut, încă nu pe deplin explorat și exploatat, nu doar din punct de vedere turistic, ci și istoriografic. Construit în jurul Casei Memoriale Mihai Eminescu, unde poetul a copilărit, complexul de la Ipotești reprezintă un adevărat tezaur.

 

Astfel, pe lângă casa dedicată memoriei Poetului (casă distrusă, refăcută, din nou distrusă și ridicată după planuri originale), cele două biserici impresionează și astăzi.

 

(Cele două biserici din complexul ipoteștean, foto: certitudinea.ro)

 

Este vorba despre Biserica satului Ipotești, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și Bisericuța familiei Eminovici (construită pe la anii 1800), cele două locașuri fiind aproape lipite unul de altul, fiind ”legate” parcă de mormintele părinților și ale fraților lui Eminescu.

 

 

Povestea bisericii dedicată Poetului

 

La Ipotești se spune că este o biserică unică în ortodoxie, tocmai prin aceea că este închinată unui poet. Se întâmpla în prima jumătate a secolului al XX-lea, la aproape 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.

 

Scriitorul Cezar Petrescu, alături de un botoșănean - și unul dintre marii oameni ai României - istoricul Nicolae Iorga, iniția o subscripție publică, prin intermediul revistei Neamul românesc, pentru terminarea bisericii noi din Ipotești. Construcția bisericii noi începuse încă de prin anii 1928, însă lipsa banilor a făcut ca lucrările să tergiverseze neîngăduit de mult.

 


(Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ipotești)

 

Însuși Nicolae Iorga avea să vină de două ori la Ipotești, prima dată să urmărească lucrările. Prezența-i foarte cunoscută, cu veșnica pălărie și bastonul nelipsit, a umplut aerul Ipoteștilor de uriașa-i prestanță pe care statura înaltă, aproape masivă, o impunea celor din jur. A doua oară a venit la inaugurarea bisericii, posibil prin anii 1939-1940, cu doar un an înainte ca destinul să i se frângă nedrept la marginea unei păduri de lângă Ploiești.

 

Biserica din Ipotești a avut de la început pe pereți sfinți ca niciunde în altă parte. În semn de doliu pentru pierderea poetului Mihai, ctitorii au hotărât ca sfinții pictați să poarte, pe veșnicie, aureole negre, în locul celor aurii.




(Îngerii cu aureole negre de la Ipotești)

 

Oamenii de cultură ai vremii au vrut ca familia regală să străjuiască peretele pe care, în toate lăcașurile ortodoxe, se odihnesc spre veșnica cinstire ctitorii. Pe celălalt perete, însă, care încadrează intrarea dinspre naos, stăpânește măreață imaginea lui Mihai Eminescu, în mărime naturală (aproximativ 1,70 m), pictat în postura unui tânăr de vreo douăzeci de ani, atitudine nicidecum rigidă, așa cum școala ni l-a cultivat zeci și zeci de ani.




(Mihai Eminescu pe peretele bisericii)

 

Biserica este construită în stil moldovenesc. La exterior, sub streașină, este înconjurată de o friză în care se repetă trei semne heraldice: stema județului Botoșani, stema Moldovei și stema Regatului. În perioada comunistă, stemele sunt acoperite cu ipsos roșu, fiind mai târziu curățate și scoase la lumină.

 

”Armatele sovietice "eliberatoare" lasă urme vizibile şi azi în biserică: urmele gloanţelor în pieptul regelui Carol al II-lea, precum şi în candela din faţa altarului. Semnele heraldice din brâul exterior s-au păstrat, totuși, datorită isteţimii preotului, care a pus să fie acoperite cu ipsos; altfel coroana regală ar fi lipsit astăzi dintre ele”, aflăm de pe site-ul Memorialului Ipotești.

 

 

Pictorul…

 

Petru Remus Troteanu s-a născut pe 16 mai 1885, în Stâncești, județul Botoșani, unde a și copilărit. Era fiul lui Constantin Troteanu, învăţător şi preot, şi al Ruxandrei Nădejde. A trăit într-o ”casă bătrânească înconjurată de grădini pe care mâna marilor gospodari care au fost părinții mei au știut să o facă atât de frumoasă cum am întâlnit rareori de atunci încoace”, după cum mărturisea însuși artistul.

 


(Petru Remus Troteanu: Autoportret cu pipă)

 

În perioada 1897-1904 urmează cursurile Liceul Internat din Iași, unde îl are ca profesor pe Garabet Ibrăileanu. La scurt timp după ce a absolvit Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1909), debutează la Saloanele Oficiale (1911), cu o pânză mare ”Vechea Moldovă”, fiind încununat cu premiul Il, pentru ca în anul următor, 1912, să fie distins cu premiul.

 

În anul 1914 decorează Biserica Armeană din București, iar în anul 1931 obține, prin concurs, numirea ca profesor la Academia de Arte Frumoase din Iaşi. Doi ani mai târziu (1933), pictează cu studenții săi biserica din Stânca, judeţul Botoşani.

 

Este tot mai solicitat, astfel că în 1934 îl regăsim la Cuejdin, judeţul Neamţ, unde pictează interiorul bisericii, ajutat de asemenea de către studenții săi, pentru ca un an mai târziu să picteze biserica din  Stejarul, judeţul Neamţ. În anul 1937 se află la schitul Boureni, județul Iaşi.

 

Continuă activitatea universitară, la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, unde introduce un curs de analiză critică comparată.

 

Este anul – 1939 – în care proiectează şi execută pictura bisericii de la Ipoteşti-Botoşani. Aici lucrează alături de Veronica Constantinescu, considerată a fi ”inspiratoarea figurilor îngereşti”

 

Pleacă pe front, fiind mobilizat pe lângă Marele cartier general, alături de o echipă de artiști plastici. În anul 1944 se mută la București.

 

În anul 1945, după o expoziție la Sala Dalles, criticul Ion Frunzetti scria în revista Vremea: "Domnul Troteanu, care expune în sala Dalles-ului, este un pictor cult, ceea ce se vede în pânzele sale ni se pare foarte sensibil la exerciţiile pur senzoriale ale vremii... ”.

 

Ne-au rămas de la Troteanu peisaje magnifice, târguri și piețe, dar mai ales portrete, în special de copii, care se remarcă prin coloristica luminoasă, prin mesajul clar, cu o interiorizare aparte, care atrage privitorul. Alături de prestigioase nume ca Oscar Han, Ion Jalea, Ignat Bendarik, Petre Bulgăraş fondează "Asociaţia artistică", iar împreună cu Aurel Băieşu, Adam Bălţatu reușește regruparea pictorilor şi sculptorilor, între anii 1921-1924. În 1921 înfiinţează "Asociaţia Salonul de toamnă", împreună cu Ionescu Doru, Paul Molda și George Chirovici.

 

Despre pictorul născut în Stâncești, marele pedagog Tiberiu Crudu spunea: "Pentru moldoveni Petru Troteanu e un mare câştig, pentru botoşăneni e o reală mândrie".

 

Petru Remus Troteanu se stinge din viață în anul 1957, la București.

 

În septembrie-octombrie 1965, sub egida Muzeului Raional Botoşani - Secţia de Artă Plastică, ocazionată de împlinirea a 80 de ani de la naşterea pictorului, s-a organizat, la Botoşani, prima Expoziţie Retrospectivă Petru Troteanu.

 

 

După Revoluție, despre artistul botoșănean s-a vorbit/scris prea puțin, aflându-se despre Petru Troteanu mai ales atunci când, fugar și marginal, numele său era asociat cu istoria bisericii de la Ipotești.  

 

 

…și ”inspiratoarea figurilor îngerești”

 

În 1939, când Petru Remus Troteanu picta biserica de la Ipotești, Veronica Constantinescu avea 27 de ani. Se născuse în Trușești, județul Botoșani, la 25 ianuarie 1912. Absolvise de trei ani Academia de Arte Frumoase din Iași, unde pictorul botoșănean îi fusese profesor.

 


(Veronica Constantinescu)

 

De altfel, încă din timpul studenției participă cu lucrări la o expoziție a tinerilor artiști și pictează decorurile pentru un spectacol de teatru cu tematică religioasă.

 

La Academia de Arte Frumoase din Iași studiase, pe lângă Petru Remus Troteanu, și cu Nicolae Tonitza sau Octav Băncilă.

 

Imediat după absolvirea Academiei ieșene, Veronica Constantinescu a activat ca profesoară de desen la un liceu industrial din Iași.

 

În 1939 s-a alăturat profesorul său Petru Remus Troteanu, pentru a picta biserica lui Mihai Eminescu de la Ipotești.

 

După finalizarea bisericii de la Ipotești, în anul 1940, a organizat o școală de pictură pentru călugărițele de la Mănăstirea Văratec, unde artista se și călugărește, în același an.

 


(Maica Veronica)

 

Pentru cultura şi aptitudinile sale organizatorice, scrie Adrian Nicolae Petcu în Ziarul Lumina, după 1946 a fost remarcată de mitropolitul Justinian Marina.

 

Din aceste motive, în 1949, patriarhul Justinian a numit-o stareţă a Mănăstirii Agapia, acum stavropighie patriarhală, şi directoare a seminarului monahal care se organizase în acest aşezământ.

 

”Cu toate şicanele agenţilor Securităţii şi greutăţile provocate de autorităţile locale, timp de un deceniu, maica Veronica a reuşit să conducă şi să păstreze unitatea vieţuirii monahale în aşezământul de la Agapia, având permanent sprijinul patriarhului Justinian şi al mitropolitului Sebastian Rusan al Moldovei, după cum se poate vedea în fotografia de epocă. În contextul aplicării decretului 410, în 1960, maica Veronica a fost exclusă din monahism şi trimisă la domiciliul părinţilor săi, unde a continuat să picteze diferite teme. A rămas cu inima în vieţuirea monahală, mai ales atunci când executa diferite picturi religioase murale, pe lemn, sau chiar renovări de biserici”,

Adrian Nicolae Petcu



(Maica Veronica, stareță la Mănăstirea Agapia, foto: Ziarul Lumina)

 

Mai târziu se întoarce în Târgu Neamț, de unde ulterior va pleca spre Humulești. Aici pictează biserica, în 1960, cu ocazia restaurării.

 

Se stinge din viață în ziua de 16 mai 2004. Este înmormântată în cimitirul Mănăstirii Agapia.

 

 

Despre ce s-a întâmplat între timp la Ipotești citiți în Picturile din Biserica unicat în Europa distruse cu ciocanul la Botoșani

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Nepoata lui Sadoveanu a debutat pe scena de la Botoșani, povestea unui interviu care a durat 500 de kilometri: S-a năpustit asupra mea să mă felicite și a refuzat să coboare
S-a bucurat de gloria lui, dar a și suferit după moartea scriitorului, când comuniștii nu au vrut să o mai știe în țară. O carieră în teatru începută la Botoșani, care continuă și astăzi, după zeci de ani de străinătate.
Tânărul Ceaușescu pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, spectacolul ”monumental” care a adunat toată suflarea artistică a orașului - FOTO
În ianuarie 1978, Nicolae Ceaușescu împlinea 60 de ani de viață și nu mai puțin de 45 de ani de activitate revoluționară. De 11 ani conducea Partidul Comunist și ducea România ”pe cele mai înalte culmi ale socialismului”.
Cum arătau mătușile lui Eminescu și cum îl descrie pe Mihai chiar fratele său: Când râdea, râdea cu mare poftă, râs sincer – GALERIE FOTO
Sărăcia Botoșanilor, atât de des invocată în rapoarte, studii, statistici, nu ține doar de lipsa banilor, a investitorilor, a locurilor de muncă. Ci mai ales de lipsa de perspectivă atunci când vine vorba de a dezvolta și promova ceea ce există deja.
”Steaua sus răsare, Ceaușescu moare”: Cum au trăit botoșănenii primele ore ale libertății, copilul care își dădea sângele pentru răniți și botoșăneanul care și-a urcat familia pe clădirea Teatrului
1989. Până pe 21 decembrie, la Timișoara muriseră deja 73 de oameni, alți aproape 300 erau răniți. Pe 22 decembrie, la ora 12.08, cuplul Ceaușescu fuge. Până la decolarea elicopterului cu cei doi dictatori, la București muriseră 49 de oameni, alți 600 sunt răniți. Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în prezent de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției din 1989.
Povestea maicii Atanasia, alungată din Agafton: A muncit în fabrică, a îngrijit bolnavii, apoi s-a întors să moară Acasă
Într-o zi de 11 decembrie închidea ochii pentru veșnicie o măicuță pentru care viața fusese nu doar o luptă, ci o mărturisire. Rugăciunea continuă, munca cinstită și iubirea de aproapele i-au fost crez și hrană pentru suflet.
Ultimul primar necomunist al Botoșanilor: Ne-a lăsat Fata Moartă și o extraordinară lecție de demnitate
Într-un sfârșit de noiembrie 30 se stingea din viață, în urmă cu 75 de ani, unul dintre marii oameni ai Botoșanilor. Avea 55 de ani și trăise cât pentru zece vieți.
Istorie cu parfum de romanță: Pe lângă plopii fără soț cu Rița, fecioara cu ochii sprințari… - FOTO&VIDEO
Le-am ascultat de sute, de mii de ori. Ne-au înmiresmat viața, ne-au bucurat sau înlăcrimat inima. Prea puțin se știe, însă, că unele dintre celebrele romanțe pe versurile lui Eminescu, de pildă, au fost create chiar în timpul vieții Poetului, acum mai bine de 130 de ani.
Povestea mai puțin știută a ”novembriștilor” deportați la Botoșani și a șefului Miliției care a anunțat Revoluția cu o lună înainte: Stai dracului liniștit în banca ta, că oricum nu te prinde Crăciunul aici!
Astăzi se împlinesc 33 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. Revolta care a anunțat prăbușirea comunismului în România.
Botoșăneni hăituiți de Securitate din cauza unei scrisori: ”Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu unii dintre semnatari”
Cei vizați ripostează și spun că, la Botoșani, nu și-au făcut decât datoria față de ”patrie și popor”. Și că tragerea lor la răspundere, după 1989, nu prea ar fi justificată: nu mai sunt membri de partid și nici nu se află în funcții publice.
Loading...
PRESA liberă la Botoșani: Primul ziar independent cu bani de la ”Azur”, scriitorii-publiciști ba în plus, ba… în minus - FOTO
Continuăm în această săptămână, în rubrica Botoșanii de altădată, să aducem în atenție contribuțiile în domeniul presei botoșănene, fie că e vorba de creatori de ziar, fie că privim către cei care au încercat de-a lungul timpului o istorie a presei locale.
PRESA noastră: Eminescu aprecia ”smântâna inteligenţei literare” botoșănene, Ceaușescu lăuda Clopotul pentru ”mobilizarea şi antrenarea oamenilor muncii”
În urmă cu aproape 40 de ani, un jurnalist se întreba, într-un articol publicat în una dintre puținele reviste care circulau la acea vreme: ”Care este, totuși, cel mai vechi ziar din Botoșani?”.
AMICUL ȚĂRANILOR înmormântat la Eternitatea: Îmbrăca straie sărace și umbla pe drum cu toporul la brâu, ”o figură care va sta și în istorie” – FOTOGALERIE
Cu adevărat un personaj atipic al vremii sale. Intelectual, entuziast și patriot – uneori peste măsură -, scriitor, excelent avocat și, așa cum avea să îi rămână și faima, un prieten al celor necăjiți. 
De la pojarnicii de ieri la pompierii de azi: Salvatori plătiți cu bani de la bogați, săracii ”să nu fie supăraţi la această dare”, pedepse cu amenzi sau 10 lovituri în fața casei
Astăzi, 13 septembrie, ne înclinăm cu respect în fața salvatorilor de vieți. Intră în foc, în apă, sub dărâmături. La înălțime sau în străfundul pământului, înfruntând intemperiile și dezastrele de tot soiul. În mijlocul oricărei nenorociri, prezența lor ne conferă siguranță, încredere, speranță. Ei sunt pompierii. Cărora le spunem astăzi La mulți ani!
De pe scena de la Botoșani la Ursul de Aur de la Berlin: Debutul meu n-a fost numai un eveniment, a fost o încântare, o vrajă – GALERIE FOTO
Avea doar 23 de ani când debuta pe scena de la Botoșani. Și astăzi, după aproape jumătate de secol, își amintește cu emoție rolurile, dar mai ales oamenii alături de care a jucat în micul oraș moldav.
Loading...
Un general botoșănean se sinucide: Cazul era închis pentru oficialităţi. Pentru istorie nu există, însă, cazuri 'închise'
O dramă care, chiar dacă are în mijlocul ei un nume prea puțin cunoscut astăzi, poartă în spate o poveste ale cărei semnificații sunt mult mai importante decât par la prima vedere. Un nume care merită să fie cunoscut aici, la Botoșani.
Castelul de pe deal, ruina în care sătenii așteaptă să își aline bătrânețea: ”Erau oameni buni cu țăranii, tare buni” – FOTO & VIDEO
A trecut de un război, dar a fost devastat de sătenii care, în holul castelului, au aruncat în flăcări întreaga bibliotecă. Preluat de comuniști, apoi părăsit și ros de scurgerea nemiloasă a timpului, astăzi străjuiește dealurile ca o fantomă a unui trecut pe care îl mai povestesc doar bătrânii satului. Bătrâni care așteaptă să se petreacă ceea ce se zvonește de o vreme: că la castel se va înființa un azil de bătrâni…
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO
Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO
Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
Povestea neștiută a primilor angajați ai Filarmonicii, directorul a făcut preinfarct, mărturii din prezent: Astăzi mi se pare o nebunie desăvârșită
Nebunia frumoasă a unor visători avea să le ofere botoșănenilor decenii întregi de muzică. Istoria a consemnat, de-a lungul vremii, succese și momente extraordinare, cu invitați celebri și un repertoriu pe măsură.
Aureolele negre nu mai exista. Biserica a fost revăruită și vechile picturi au fost sterse.
19 august 2020, 14:41
Am parcurs materialul pentru ca aș fi vrut să aflu care este în momentul de față starea picturilor semnate de P.R.Troteanu din biserica de la Ipotești. Articolul la care faceți trimitere îmi amintește, cu amărăciune, de aberațiile unora care susțin ca aureolele au fost albe și s-au înnegrit în timp.
17 august 2020, 08:44
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„Interesant este și aspectul că aceste procese s-au finalizat în anul 2019 iar acțiunea pentru dosarul acesta de executare au fost amânate, din diverse motive, nu vă pot răspunde, ar trebui să răspundă lichidatorul de ce au ...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9259 lei
USD
Dolarul SUA
4.0492 lei
CHF
Francul elveţian
4.4955 lei
GBP
Lira sterlină
5.7056 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7243 lei
XAU
Gramul de aur
239.1391 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2293 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3753 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1884 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3424 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1921 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.8 o C
Dorohoi
11.9 o C
Bucecea
11.8 o C
Darabani
12.2 o C
Saveni
12.1 o C
Ştefăneşti
8.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.