Botoşanii de altădată
”Aşa a debutat Enescu în viaţa mea, cu un unu la muzică, în cea de-a doua clasă a Liceului Laurian”

Cu greu ne putem imagina astăzi că pe scândura Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani au jucat Calboreanu, Birlic, Tănase, Vraca, Bulandra. Că pe scena micului oraş moldav au urcat pentru a cânta Enescu, pentru a conferenţia Iorga.

În anul 1927, de pildă, pe 6 şi 7 martie, botoşănenii au aplaudat îndelung prezenţa lui George Enescu. Concertul a avut loc la Teatrul ”Mihai Eminescu”.

 

O personalitate care fascina pe marile scene ale lumii, un compozitor aclamat, un pianist care umplea săli în Europa și îndepărtate Americi. Însă nicăieri nu era ca acasă, la Botoșani. Aici, Enescu simțea forța pe care i-o dă pământul natal, se hrănea cu energia țăranilor pe care atât de mult i-a iubit.

 

Ziarul „Informatorul” scria în legătură cu marele violonist: „Botoşănenii au ştiut întotdeauna să dovedească că înţeleg arta şi preţuiesc pe artişti şi asta tocmai prin deosebirea cu care ştiu să-şi manifeste entuziasmul şi admiraţia pentru cei merituoşi şi indiferenţa pentru ceilalţi. (...) Să dovedim că ştim a răsplăti pe marii români care duc pretutindeni fala neamului şi prin activitatea lor superioară înnobilează numele de român”. (Informatorul din 6 martie 1927)

 

În acelaşi număr al „Informatorului” aflăm că Enescu a interpretat la Botoşani opera ale marilor muzicieni I. S. Bach, E. Isaye, Mozart, Beethoven, Kreisler, Ravel, Haendel.

 

”N-a fost o sărbătoare mai mare în Botoşani, ca acea de la şase Martie. Cei care l-au auzit în dese rânduri pe Enescu, prietenii lui chiar, n-au putut să prevadă perfecţiunea la care a ajuns astăzi interpretarea mai mult decât sublimă a maestrului”, rostea mai târziu Christian Ciomac.

 

”Astăzi Enescu nu mai este acel virtuos, care învinge toate greutăţile tehnice ale vioarei, acel virtuos care pune inima generoasă în serviciul interpretaţiunei; astăzi maestrul se ridică peste toate aceste remarcabile însuşiri, pentru a adăoga şi pe aceea a unei priceperi, a unei concepţiuni superioare de artă. O bucată de muzică intrepretată de Enescu, n-are numai farmecul unei clarităţi impecabile, a unei nuanţări admirabile, a unui sentiment de o distincţiune excepţională, ci ea este transformată, revoluţionată şi apoi redată în aşa fel, că gândul cel mai ascuns din inima autorului îşi găseşte expresiunea distinctă şi simţită”, scria în Libertatea din 12 martie Christian Ciomac.

 

O sinceră prietenie s-a legat, în acel timp, între George Enescu şi Christian Ciomac, celui din urmă îi şi datorăm, de altfel, minunate cronici de muzică şi teatru consemnate în vreme. În casa lui Ciomac, marele Enescu poposea de câte ori avea concerte sau conferinţe la Botoşani.

 

Aparţinând comunităţii armene din Botoşani, Christian Ciomac a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, fiind o vreme şi primar al urbei Botoşani (1928-1929), dar şi senator de Botoşani.

 

Prietenia cu George Enescu venea, în special, în urma relaţiei pe care compozitorul o avea cu fratele lui Christian, şi anume Emanoil Ciomac. Prestigios cronicar, critic muzical și muzicolog, cu studii muzicale la Conservatorul din Iași și la Conservatorul de Muzică din Leipzig, Emanoil Ciomac este cel care a tradus libretul operei Oedip despre care Enescu spunea că este cea mai bună traducere și singura valabilă.

 

Un consecvent consumator de artă, Christian Ciomac s-a dovedit a fi, până la urmă, un excelent cronicar al evenimentelor care se petreceau în Botoșaniul interbelic.

 

„În domeniul muzicei, al artei cele mai complicate, mai subtile, mai de tradiţie, i-a fost dat românimei să numere pe marele maestru, de două ori mai scump nouă, căci este şi moldovan, pe George Enescu, nume de aur ce va fi scris în cartea de glorie a renaşterei poporului nostru. Eminescu în literatură, Gigorescu în pictură, Enescu în muzică, iată cele trei coloane de granit – îndrumători şi înfăptuitori – ale templului de artă românească, semn de înaltă civilizaţie universală, în numele căruia poporul românesc îşi poate lua loc de cinste în areopagul de superioară umanitate a tuturor neamurilor”, scria Christian Ciomac.

 

În pagina dedicată lui George Enescu, în „Informatorul”, Christian Ciomac publică şi câteva amintiri legate de talentul interpretativ al compozitorului născut la Liveni:

 

„Eram în clasa a doua de liceu, când se anunţă un concert de vioară al copilului – absolvent al conservatorului de Viena – Enescu, băietul lui conu Costache de la Dumeni, bré! Ţin minte parcă ar fi fost ieri. În vechea aulă a Liceului „Laurian” pe estradă, apare un romănaş, zburlit şi încruntat. Cocoanele mari, din elita Botoşanilor, în frunte cu adânc înţelegătoarea ’ntr-ale muzicei, D-na. Eleonora Ciolac, patronau şi încurajau din răsputeri micuţul. Micuţul însă era artist mare, şi puţin se sinchisea!

 

A pus mâna bărbăteşte pe arcuş, şi a cântat… Şi ce frumos a cântat! Ultima bucată de pe program Zigeunerweisen, a lui Sarasate, mi s’a părut ceva coborât din cer; toată noaptea aria populară mi-a şoptit în ureche…

 

A doua zi ora de muzică cu Fleury! Nu ştiu ce comedie îi spun á propos de concert, în comparaţie cu înalta lui vocaţiune şi mă pomenesc cu o teribilă tiradă: „Idiota şi prostuleanca, ti şporlesc afară, pe un an de zile, ai noroc că-ţi cunoscut pe tat’tu… mă ţi pus una la conduita şi una pi trimestru”,  şi aşa a debutat Enescu în viaţa mea, cu un unu la muzică pe trimestrul al II-lea, în cea de-a doua clasă a Liceului „Laurian”… Era prin 1894…

 

Şi timpul a curs… Iată-mă student la Bucureşti, la drept şi litere… Cu un coleg al meu Gociu, de la Liceul Internat. Ciorsăiam sinistru, concertul de Mendelsohn, eu din scripcă, el din piano. Când nu mergea cu arcuşul cântam din gură, şi când nu răspundeau clapele, Ticuţă făcea ca trombonu. Dar ne plăcea grozav… Seri după seri îi trăgeam… Scăpam de octave şi ne încâlciam în arpegii; treceam de arpegii o picniam în duble coarde… Dar era bine! Într’o bună dimineaţă întră Gociu aferat!

 

Măăă! Enescu cântă concertul de Mendelsohn! Fuga la bilete şi iată-ne la Atheneu stalul al… treilea, cam în fund. Şi începe maestru ca în basme… După atacul octavelor, mi se pune un nod în gât teribil, mă uit la Gociu: intrase până în urechi în fotoliu… După partea întâi începe cantilena din Andante,… Gociu suflă nasu, dar trece repede batista pe la ochi; nodul meu la gât să plesnească… S’a terminat… N’am aplaudat… Braţ la braţ ne-am dus, tăcuţi, acasă. Am luat notele şi le-am aruncat sub pat… Gociu a închis pianul cu cheia. De atunci n’am mai cântat concertul de Mendelsohn…

 

Şi iată-mă soldat! Nişte mascarale la Comănduirea pieţei Bucureşti, lucru mare! Cel puţin de două ori pe lună mă alegiam cu căptuşala

 

Profesorul de muzică Fleury, francez la origine, refugiat, nu reuşise încă să vorbească bine în limba română – n.a. de la manta tăiată, carâmbii de la cizme spintecaţi, matasa de la capelă ferfeniţă… Concertele simfonice se ţineau Duminica după masă la Atheneu. Şi iată pe program divinul concert al lui Beethoven, solist George Enescu, acompaniat de orchestra Ministerului de instrucţiune. Cu mantaua sfâşiată, cu gustul amar al înjurăturilor gratuite, m’am strecurat hoţeşte la concert. Ce splendoare! Ce sărbătoare!

 

În educaţia sufletului meu, în propăvăduirea filosofiei cele bune a vieţii, nu ştiu dacă zecile de volume, ce tociam, şi cele câteva duzini de profesori ce înghiţisem au făcut pe jumătate, cât acel infinit de dulce şi de sfânt concert, al lui Beethoven. Şi aşa cu cei patru ani de studenţie la Bucureşti, picătură cu picătură mi-am şlefuit fărămitura de diamant din adâncul ascuns al inimei mele, sfânta cuminecătură începând, de la maestrul cel bun, dela superbul George Enescu”.

 

loading...
După 30 de ani, despre ce a fost sau n-a fost la Botoșani: Nu vedeţi că ne schimbăm cu totul? Asta-i revoluţie, băieţi, ţineţi-vă bine!
După 30 de ani – Revoluția la Botoșani: Crăciun, colinde, colindători. Altă viață! Diferite persoane de la noi din oraș își fac autocritica…

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Castelul de pe deal, ruina în care sătenii așteaptă să își aline bătrânețea: ”Erau oameni buni cu țăranii, tare buni” – FOTO & VIDEO
A trecut de un război, dar a fost devastat de sătenii care, în holul castelului, au aruncat în flăcări întreaga bibliotecă. Preluat de comuniști, apoi părăsit și ros de scurgerea nemiloasă a timpului, astăzi străjuiește dealurile ca o fantomă a unui trecut pe care îl mai povestesc doar bătrânii satului. Bătrâni care așteaptă să se petreacă ceea ce se zvonește de o vreme: că la castel se va înființa un azil de bătrâni…
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO
Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO
Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
Povestea neștiută a primilor angajați ai Filarmonicii, directorul a făcut preinfarct, mărturii din prezent: Astăzi mi se pare o nebunie desăvârșită
Nebunia frumoasă a unor visători avea să le ofere botoșănenilor decenii întregi de muzică. Istoria a consemnat, de-a lungul vremii, succese și momente extraordinare, cu invitați celebri și un repertoriu pe măsură.
Ceaușescu supărat că poporul folosește prea mult detergent, MINUNEA din ogradă la care țăranii nu au renunțat nici astăzi
De luni bune, cuvinte precum dezinfecție, dezinfectant, spălat pe mâini, igienă, precauție sunt tot mai des folosite, fie că vorbim despre mediul familial, privat sau cel public (media sau rețele de socializare).
Fetița din necropola de la Mihălășeni, singurul caz de trepanaţie pe un craniu de copil din România
Copila a supravieţuit postoperator peste un an de zile. Cazul este unic în România și, se pare, și în zona balcanică, fiind consemnat în tratatele de istorie a medicinei.
Comoara de sub casa Poetului de la Ipotești, scoasă la lumină după aproape 2.000 de ani
Istoria casei de la Ipotești este una care ar putea face, singură, subiectul unei cărți.
Ordinul activistului de partid sau cum a decis tovarășul Duminică soarta unei importante instituții: ”Mi s-a întunecat în faţa ochilor. Mi-am închipuit că…”
Un activist de partid a fost, într-un moment important din istoria culturală a orașului, omul potrivit la locul potrivit, spun istoricii.
Loading...
A fost odată ca niciodată: Copilăria în opinci, joaca în marginea tranșeelor sau pe maidanul Botoșanilor de odinioară
Și oamenii mari au fost mici. Iar poveștile sunt adesea adevărate lecții de viață. Într-o zi de 1 Iunie, vă invităm să privim către oamenii mari care au fost odată copii. Artiști, scriitori, medici, profesori și copilăriile lor de demult.
Copiii Revoluției vs. elevii din anul COVID: Dorințe de 1 Iunie, de la ”să-mi aducă părinții blugi din străinătate” la ”să se oprească circulația mașinilor”
În septembrie 1989 pășeau în școală purtând la gât cravata roșie, ”pentru gloria poporului şi înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului”. Nimeni nu se gândea atunci că, peste doar trei luni, lumea veche se răsturna pentru a face loc alteia: cea în care aveau să trăiască, peste ani, copiii și nepoții lor.
Țărani băgați în dube în toiul nopții după ce i-au pus pe fugă pe oamenii lui Gheorghiu-Dej: ”Afară cu bolșevicii, n-avem nevoie de comunism!”
Milițienii, însoțiți de securiști, au înconjurat satul și, în miez de noapte, au început arestările. Oamenii ”erau scoși în izmene” din case, aruncați în dubă și duși direct la Securitate. Și astăzi, după mai bine de 70 de ani, în sat parcă mai bântuie teroarea acelei veri.
30 de ani de la Podul de flori, ziua în care botoșănenii și basarabenii s-au încins în horă în apa Prutului: ”Tată, mi-ai promis că-mi arăți români. Care-s ei?” - GALERIE FOTO
Pe 6 mai 1990, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică desface sârma ghimpată și românii de pe ambele maluri ale Prutului se întâlnesc. Entuziaști și plini de nădejde că a venit vremea întoarcerii acasă. Speranță deșartă, după cum se va vedea…
Povestea primului bust al lui Eminescu: 600 de studenți au asistat la dezvelire, defilare cu călăreți și muzică militară pe străzile orașului
Probabil că pentru prima dată, în cei peste 150 de ani de când există, Parcul ”Mihai Eminescu” este pustiu în cea mai frumoasă perioadă a anului, atunci când natura oferă cel mai frumos spectacol.
Loading...
Medicii care au înfruntat moartea: ”Botoșani a înregistrat o scădere simțitoare a numărului de locuitori și paralizarea vieții economice și sociale”
Botoșanii nu au fost ocoliți de nenorociri. Însă aceste ținuturi au avut parte, în istorie, de ceva mai puternic decât orice epidemie: oameni valoroși care au înfruntat boala, care au dat piept cu moartea.
Istoria la feminin: De la Cornelia din Moldova la mucenița din Petru Vodă
Au fost mame, soții, iubite. Au fost medici, poete, artiste, creatoare de cuvânt și de frumos. Au suferit pentru Hristos. Din umbra timpului, străbat uneori până la noi prin faptele lor trecute.
Instituție de prestigiu încă necunoscută după aproape 70 de ani de activitate? Dacă nu ar fi avut loc atunci, nu știu dacă s-ar mai fi produs cândva
Istoria nescrisă creează confuzii. Însă atunci când și puținele date scrise conțin erori situația devine de-a dreptul dramatică pentru biografia unei comunități, a unui oraș.
Mărturii din iadul exterminărilor politice: ”Când mi-a văzut chipul schimonosit de durere, s-a luminat”
Închisoarea de la Botoşani a fost loc de exterminare a celor care, într-un fel sau altul, se opuneau regimului comunist.
Agaftonul Domnului Eminescu: Plâng pentru vărul meu, că a avut o viaţă zbuciumată şi a murit de tânăr! - GALERIE FOTO
În cimitirul de la Agafton odihnesc astăzi maicile Olimpiada, Sofia, Fevronia, surorile Ralucăi Eminovici, mama poetului, dar și Xenia, verișoara lui Mihai.
După 30 de ani - Botoșănenii lui Ceaușescu: Cozi enorme la ulei, zahăr, lapte. Jigniri, ironii, lupte, bătăi. Greu, foarte greu. Umilitor!
În ziua în care Nicolae Ceaușescu a vizitat Botoșaniul, o gospodină a lăsat ferestrele casei deschise și a plecat în oraș. Curățase parchetul și voia să aerisească. Seara, când s-a întors acasă, toate ferestrele erau închise. Pe dinăuntru!
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.